Sportivii din Vale, dar şi din judeţ, sparg topurile naţionale

   florentina-marincu Atleta Florentina Marincu, gimnasta Florentina Stănilă, sportiva de la fotbal tenis Ana Maria Gherghe, pugilistul Bogdan Juratoni sunt câţiva dintre sportivii noştri din Vale şi din judeţ care au fost desemnaţi în topurile de specialitate de cătare federaţii, aceştia aflându-se în primii 10 sportivi, fiecare în ramura lui sportivă. Ultimul care a spart topul şi a luat cireaşa de pe tort a fost nimeni altul decât Bogdan Juratoni , sportivul hunedorean a fost desemnat cel mai bun boxer român al anului 2013 de către Federaţia Română de Box, el fiind liderul boxului românesc de amatori pentru al treilea an consecutiv. În plus, cadetul Sorin Dobondi de la CSS Hunedoara ocupă locul trei în ierarhia internă a boxului amator, iar Eugenia Jurcă (CSS Hunedoara) este pe poziţia a opta .Atleta Florentina Marincu s-a situat pe locul trei, iar sportiva ştefania Stănilă pe locul opt. Cu siguranţă Ana Maria Gherghe va fi prima în topul Federaţiei după numeroasele medalii de aur cucerite la Europene.

bogdan juratoni  Bogdan Juratoni este liderul boxului românesc de amatori pentru al treilea an consecutiv. Juratoni este legitimat la Dinamo şi are în palmaresul pe 2013 titlul de vicecampion european la categoria 75 kilograme şi o prezenţă în sferturile de finală la Campionatele Mondiale din Kazakstan. Anterior, cele mai bune performanţe ale lui Bogdan au fost câştigarea medaliei de bronz la Campionatul Mondial din 2011 şi participarea la Jocurile Olimpice Londra 2012. Pe lista celor mai buni pugilişti ai anului, Juratoni este urmat de Mihai Nistor (SCM Bacău), câştigătorul Centurii de Aur 2013, la categoria +91 kilograme. Ultima treaptă a podiumului naţional pe 2013 în boxul românesc este ocupată de cadetul Sorin Dobondi de la CSS Hunedoara care poate fi catalogat ca noua speranţă a boxului românesc. Sportivul antrenat de Ilie Captari este medaliat cu bronz la Campionatele Mondialele, în limitele categoriei 57 kilograme. Dobondi a fost învins, la limită, scor 1-2, de rusul Gusein Magomedov, în semifinalele Campionatului Mondial rezervat juniorilor şi rămas doar cu medalia de bronz a categoriei 57 kilograme. Pugilistul nostru a fost singurul dintre cei opt boxeri ai României prezenţi la turneul final care a reuşit să urce pe podium. Până în semifinale, Dobondi a obţinut trei victorii. În top zece naţional pe locul opt se află şi o reprezentantă a boxului feminin hunedorean, respectiv Eugenia Jurcă de la CSS Hunedoara. Antrenorul Ilie Captari spune că sportiva sa care este campioană naţională şi sfert-finalistă la Campionatul Mondial de tineret şi junioare din Bulgaria are talent cu carul. Din păcate lipsa de experienţă a costat-o în sferturile de finală ale Campionatelor Mondiale de box feminin pentru junioare şi tineret de la Albena (Bulgaria), hunedoreanca fiind învinsă, scor 0-3, de Ekaterina Paltceva (Rusia) şi ratând astfel şansa de a câştiga o medalie.

Clasamentul complet al celor mai buni pugilişti români din 2013: 1. Bogdan Juratoni (CS Dinamo); 2. Mihai Nistor (CSM Bacău); 3. Sorin Claudiu Dobondi (CSS Hunedoara); 4. Nicuşor Ciobanu (SCM Bacău), 4. Marian Vişan (CSM Brăila); 5. Dana Maria Borzei (CSM Bistriţa); 5. Patricia Martinconi (CSM Timişoara); 6. Melinda Pantiş (CSO Voluntari-CSA Steaua); 6. Florina Radu (CSM Slatina); 7. Robert Jitaru (CSM Brăila); 7. Marin Ion (CSM Călăraşi); 8. Elena Timofte (CSM Danubiu Tulcea; 8. Eugenia Jurcă (CSS Hunedoara); 8. Cristina Cosma (CSM Bistriţa); 8. Paraschiva Pascu (CSA Steaua); 8. Raluca Bota (CSM Bistriţa).

Loredana JUGLEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: