Principalele proiecte ale VĂII JIULUI, finanțate prin PNDL2

   Zilele trecute, prin PNDL 2 s-a dat unda verde finanțărilor unui mari proiecte ale administrațiilor publice locale și județene care aduc o gură de oxigen și vor asigura noi locuri de muncă, acestea asigurând dezvoltarea echilibrată a țării. Criteriile de acordare a finanțărilor au fost  sunt transparente, clare, ştiinţifice și fără nicio conotație politică, în acord cu nevoile şi solicitările autorităţilor publice locale, în vederea modernizării  României.

„Programul funcționează ca un adevărat parteneriat între nivelul central și local al administrației publice: unitățile administrativ-teritoriale au făcut propuneri de proiecte în baza propriilor analize, pentru a acoperi nevoile locale de investiții, iar ministerul a realizat prioritizarea lor, după mecanismul stabilit în legislația aplicabilă. Este un parteneriat corect, transparent și în folosul cetățenilor întregii țări”, a declarat  vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

PNDL reprezintă sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice (10S), în domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport. Suma totală a finanțării obiectivelor și proiectelor aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 – PNDL 2, în județul Hunedoara se ridică la 667,779,162.30 milioane de lei.

Sute de mii de locuitori ai județului nostru vor beneficia de condiții mai bune de educație și de viață cotidiană, odată cu finalizarea lucrărilor, urmare a faptului că banii alocați vizează cu prioritate rezolvarea nevoile comunităților  privind construcția-modernizarea de creșe, școli și grădinițe,  alimentarea cu apă,  rețeaua de canalizare, construcția, amenajarea ori modernizarea drumurilor.

În  județul Hunedora suma disponibilă pentru construirea ori modernizarea creșelor, școlilor și grădinițelor este de 93.695.801,49 lei.

Pentru extinderea rețelelor de canalizare și introducerea apei curente s-au alocat 157.878.136,81 lei. În ceea ce privește reabilitarea sau amenajarea drumurilor resursa financiară pentru următorii trei ani – până-n 2020 – este de 388.921.423,22 lei.

Printre obiectivele care se vor realizate  pe baza programului PNDL 2 din VALEA  JIULUI  se regăsesc:

Modernizare drumuri, străzi și trotuare în municipiul Lupeni – 6, 526, 034, 55 lei;

Modernizare străzi de interes local de pe raza orașului Aninoasa – 5.795.016.00 lei;

Modernizare străzi, alei pietonale în zona cartier Traian – Vulcan – 2.196.620.86 lei;

Modernizare străzi, alei pietonale  în zona liceu – central vechi – Vulcan – 1820.662, 37 lei;

Reabilitare strada Traian – Vulcan – 1.597.395, 52 lei;

Construire Grădiniţă cu program normal cinci  grupe LONEA – ANA COLDA –  2,087,948.00 lei;

Construire Grădiniţă cu program normal șase grupe – ID Sârbu –  Petrila, – 2,302,745.00 lei;

Asfaltare strada Cărbunelui –  Petrila – 275,830.10 lei;

Asfaltare strada Dacilor – Petrila –  364,470.00 lei;

Asfaltare strada Lunca – Petrila – 658,840.00 lei;

Asfaltare strada Parângului – Petrila – 834,106.70 lei;

Modernizare strada Prundului, str. Florilor și Aleea de la Bl.1 str. Republicii – Petrila – 1,898,330.00 lei;

Reparaţii și modernizare străzi, trotuare şi parcări în cartierele 8 Martie, 22 Decembrie, Tudor Vladimirescu, Minei și Alexandru Sahia –  Petrila – 4,132,348.95 lei;

Construire grădiniță cu 4 săli de clase –  Uricani – 1,897,498.25 lei;

Reabilitare grădinița nr. 1 Uricani – 1,795,138.08 lei;

Modernizare drumuri vicinale din oraşul Uricani şi localităţile componente- 13,818,830.00 lei;

Modernizare străzi și alei pietonale în orașul Uricani-5,049,545.00 lei;

Reabilitare poduri și punti pietonale, orașul Uricani-5,034,000.00 lei;

Modernizare sistem de iluminat public stradal în orasul Uricani – 1,800,000.00 lei.

În formula alocării fondurilor pe județe sunt patru indicatori luați în calcul: numărul de localități din județ, populația județului, suprafața județului și impozitul pe venit încasat pe județ. Ca urmare, indiferent de culoarea politică a președinților de consilii județene sau de bazinul electoral, județele au primit bani după criterii obiective raportate la cei patru indicatori privind structura demografică și administrativă și capacitatea financiară a acestora.

Angella Dumitrașcu

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *