Lupenenii s-au distrat la Festivalul Berii

   Mii de cetăţeni ai municipiului Lupeni şi nu numai, s-au putut distra trei zile la Festivalul Berii, organizat de autorităţile locale în parteneriat cu un investitor, care s-a ocupat de organizarea evenimentului. La spectacolele organizate în cele trei zile ale festivalului, au evoluat cu succes, atât artişti consacraţi, cât şi tinerele talente ale localităţii şi din Valea Jiului.  Gurmanzii s-au delectat cu diferite produse culinare care se consumă de obicei la astfel de evenimente, cele mai cumpărate fiind şi dulciurile pentru copii, turtă dulce, kurtos kalacs, halviţă şi halva, toate produsele preparate în casă. Aglomeraţie a fost şi la tarabele unde s-au vândut  obiecte bisericeşti, icoane şi cărţi, jucăriile pentru copii, produse tradiţionale româneşti din lemn şi confecţiile de lână, etc.

       Parcul de distracţii a fost luat cu asalt de tineri şi de copii. I-au delectat şi încântat cu melodiile lor cunoscuţii artişti Alex de la Orăştie, Claudia de la Cream, Doddy.  Duminică, pe scena  Parcului din Bărbăteni au evoluat: Ansamblul Mesagerii Iubirii, ansambluril din Petrila şi Petroşani,  precum şi vedetele Lupeniului şi din Valea  Jiului. Un Festival al Berii adună laolaltă oameni de toate categoriile sociale, lume multă şi care, dezlănţuie o energiei deosebită, muzica, distracţia şi voia bună fiind la astfel de evenimente factorul comun declanşator de euforie. Pe melodii mai vechi sau mai noi, lumea a cântat şi a jucat, alţii s-au transformat în cântăreţi.

Evenimentul organizat la Lupeni de administraţia locală nu a fost decât un preambul la viitoarele evenimente care vor avea loc în luna august, când se are în vedere organizarea zilelor municipiului Lupeni, care vor combina acţiunile culturale cu cele sportive, cu distracţia, muzica bună, unde vor evolua artişti de top, care vor satisface cu siguranţă toate cerinţele publicului spectator.

Elena Dragomir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: