Grădiniţă estivală şi la Petrila – la Salvaţi Copiii

   Peste 600 de copii din comunităţi defavorizate din Bucureşti şi alte 20 de judeţe din România, cu acces vulnerabil la educaţie, vor beneficia de educaţie preşcolară, în cadrul celor 30 de grădiniţe estivale deschise, din această săptămână, de Organizaţia Salvaţi Copiii.

În prezent, puţin peste jumătate (51%) dintre copiii români frecventează grădiniţa, una dintre cauzele principale ale neparticipării fiind sărăcia, potrivit datelor Eurostat – EU-SILC, în condiţiile în care impactul participării la învăţământul preşcolar asupra rezultatelor ulterioare ale educaţiei este crucial.  Rezultatele PISA indică faptul că diferenţa medie de punctaj obţinut de adolescenţii care au frecventat grădiniţa şi cei care nu au avut acces la învăţământ preşcolar este de 53 de puncte (echivalentul a peste un an de şcoală).  Integrarea copiilor în grupe educaţionale, în special a celor de vârstă şcolară (6-7 ani), este esenţială pentru recuperarea socială a acestora, pe termen lung. Odată integraţi în programul estival al Salvaţi Copiii, aceşti copii reuşesc să rămână în sistemul de învăţământ.

Dintre cei 705 de copii participanţi la grupele estivale în 2016, 97% au fost înscrişi la şcoală sau grădiniţă, în anul şcolar 2016-2017, iar 95% din totalul celor înscrişi au rămas în sistemul educaţional până în prezent. Cele 30 de grupe de grădiniţă estivală vor funcţiona în perioada 10 iulie – 2 septembrie, pentru a facilita creşterea accesului la şcoală, dar şi pentru a preveni abandonul şcolar pe termen lung al copiilor proveniţi din medii vulnerabile socio-economic.

În programul grădiniţelor estivale vor primi suport 600 de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 6/7 ani, care nu au mai fost înscrişi în sistemul educaţional sau care au avut o frecvenţă sporadică în anul şcolar 2016-2017. Peste jumătate dintre copiii din România (51%) se află în risc de sărăcie şi excluziune socială, iar aproape o treime dintre copiii sub şase ani trăiesc în condiţii de deprivare materială severă, arată Eurostat. Sărăcia şi lipsa accesului la servicii de protecţie socială cu care se confruntă copiii şi familiile lor îşi pun amprenta în mod negativ asupra participării şcolare a copiilor. În acelaşi timp, investiţiile autorităţilor în educaţie sunt minime: în perioada 2012 – 2014, perioadă pentru care datele sunt disponibile, România a ocupat ultimul loc din Uniunea Europeană din punct de vedere al cheltuielilor pentru educaţie ca procent din PIB. Decalajul este şi mai mare în ceea ce priveşte copiii romi, participarea lor la educaţie fiind mai scăzută decât a restului populaţiei. Astfel, doar 55% dintre copii romi cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani au frecventat grădiniţa, în comparaţie cu 87% dintre copiii de alte etnii care trăiesc în acelaşi mediu. Procentul copiilor care nu frecventează educaţia obligatorie, deşi au vârsta corespunzătoare, este de 22 % în cazul minorităţii rome, în comparaţie cu 6% în cazul altor etnii care trăiesc în acelaşi mediu (Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a UE, 2014).

            “Cu cât mai devreme un copil este integrat în sistemul de educaţie, alături de cei de vârsta lui, cu atât integrarea socială şi performanţele vor fi mai uşor de obţinut. Un copil vulnerabilizat din cauze care privesc statutul socio-economic are îngrădit accesul la educaţie de calitate, iar acest fapt se converteşte în sărăcia educaţională care tinde să se perpetueze de la o generaţie la alta. Decalajele sociale sunt o realitate îngrijorătoare, mai ales atunci când vorbim despre copii, dar prin educaţie ele pot fi corectate şi depăşite”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

La fel de îngrijorătoare este diferenţa dintre rata de înscriere în învăţământul preşcolar, aşa cum este ea raportată de autorităţi (97% în urban şi 81,8% în rural pentru anul şcolar 2014 – 2015) şi rata de participare efectivă la acest nivel esenţial de educaţie (51% în 2014 cf. EU-SILC), fenomen confirmat şi de experienţa Salvaţi Copiii. Motivele indicate cel mai frecvent de familii sunt lipsa resurselor financiare şi imposibilitatea de a face faţă costurilor asociate (haine, rechizite, alimente, transport). Rata de abandon şcolar în ciclul primar şi gimnazial (12,1%) menţine România într-o zonă îngrijorătoare, ţara noastră fiind depăşită în Europa doar de Republica Moldova (17, Gabriela Coman, preşedintele ANPDCA, subliniază importanţa educaţiei timpurii în procesul de integrare socială, mai ales în cazul copiilor expuşi riscului de excluziune: “Copiii care provin din medii sociale vulnerabilizate, şi pentru care accesul la educaţie presupune un efort de multe ori imposibil pentru părinţi, trebuie sprijiniţi activ, prin programe focusate, care să ajungă direct la ei. Integrarea în grădiniţele estivale ale Salvaţi Copiii este o temelie fără de care aceşti copii ar rămâne în afara sistemului de educaţie, perpetuând, de fapt, vulnerabilităţile părinţilor lor. După câteva zile de grădiniţă, aceşti copii, alături de părinţii lor, vor face în continuare eforturi pentru a rămâne în şcoală. Educaţia are marea virtute de a rupe cercul vicios al excluziunii sociale al sărăciei”.

Cele 30 de grădiniţe estivale vor funcţiona în Bucureşti, Dâmboviţa, Constanţa, Mangalia, Timiş, Hunedoara, (Petrila) Olt, Braşov, Călăraşi, Iaşi, Cluj, Mureş, Caraş Severin, Dolj, Vrancea, Neamţ, Teleorman, Giurgiu şi la Jilava

Angella Dumitrascu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *