Rovana Plumb: România va avea în 2020 o absorbţie a fondurilor europene de 73 la sută

            România va avea în 2020 o absorbţie a fondurilor europene de 73 la sută, iar până în 2023 va ajunge la 100 la sută, a declarat, joi, 29 iunie, Rovana Plumb, ministru propus pentru Fonduri Europene, în cadrul audierii sale din Comisiile reunite pentru afaceri europene din Parlament.

            “Un obiectiv pentru 2017 este de a deschide toate liniile de apeluri. În momentul de faţă avem în deschidere, în ceea ce priveşte alocarea financiară, un procent 68 la sută. De aceea ne-am propus ca până la sfârşitul anului să avem 100 la sută deschiderea apelurilor. În ceea ce priveşte contractarea, în momentul de faţă suntem la 8,57 la sută. Vom continua pentru că avem un “pipeline” pe contracte care au fost semnate, 2,325 miliarde euro care sunt în implementare. Un alt obiectiv pe care îl avem pe întreg cadrul financiar este simplificarea, acela de a facilita participarea beneficiarilor la fondurile europene printr-o flexibilizare şi simplificare a procedurilor. Am început acest lucru în cadrul Comisiilor tehnice”, a spus Plumb. (R.S.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: