,,Cazul Lobonţ,,, portarul preferat de Miron Cozma pe vremuri, fără rezultat

lobont  După mai bine de un deceniu de la startul litigiului cu clubul rapidist, Mircea Alic nu mai crede că se va mai face dreptate. La finele săptămânii trecute, Corvinul Hunedoara ar fi trebuit să primească de la Rapid 1.200.000 de euro constând în suma iniţială datorată de clubul giuleştean („Cazul Lobonţ”) la care se adaugă penalităţi de aproximativ 300.000 de euro. Cifrele rămân însă doar fictive, întrucât oficialul clubului hunedorean şi-a luat gândul de la aceşti bani. Cum Rapidul a refuzat să-şi onoreze datoria faţă de Corvinul, reprezentanţii clubului hunedorean s-au adresat justiţiei, dar conducătorii FRF şi LPF au ignorat decizia Curţii Supreme de a lua măsuri împotriva grupării de sub Podul Grant. Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost chemaţi să dea socoteală la DNA în legătură cu acest caz, al cărui periplu de la instanţele sportive la cele civile este reluat detaliat, pentru Sport Total FM, de preşedintele Corvinului, Mircea Alic. Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, şi ex-preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, au fost audiaţi, săptămâna trecută, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), însă preşedintele Corvinului spune că n-a fost înştiinţat la timp de acest lucru.

     „Noi n-am fost înştiinţaţi că Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir vor fi audiaţi. Am aflat de la televizor. Asta înseamnă că procurorii nu le-au dat calitatea de învinuit, ci de făptuitor, lucru care din punctul de vedere al dumnealor este foarte grav. Atât timp cât un judecător dispune începerea urmăririi penale împotriva unor persoane, acele persoane sunt învinuite. De aici sunt două posibilităţi, procurorii pot să-i scoată de sub urmărire penală sau să-i trimită în judecată. În momentul în care îi trimit în judecată, dumnealor devin automat inculpaţi. Am avut cerere să fim invitaţi la audierile dumnealor, lucru care nu s-a întâmplat. Această cerere nu am putut s-o facem decât dacă începea urmărirea penală. Această urmărire penală a fost dispusă de judecător. Am făcut 14 adrese către CEx şi personal domnului Mircea Sandu şi personal lui Dumitru Dragomir. În condiţiile în care dumnealor nu mi-au răspuns, nu mi-a rămas altceva decât să fac plângere penală pentru abuz în serviciu” , a declarat Mircea Alic.  Loredana JUGLEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: