Premianţii fără premii – ediţia 127

            Pentru următoarea ediţie a campaniei „Premianţii fără premii” vă propunem să întâlnim un o personalitate complex. Este vorba despre Viorel Ilişoi, jurnalist, scriitor, blogger, cusurgiu, un om iritat şi iritabil din cauza mojiciilor pe care le întâlneşte uneori, dar şi un om care se topeşte pe picioare în faţa frumosului pe care-l caută şi întâlneşte în documentările sale. S-a lăsat convins să vină la Deva, să ne povestească despre el.

Este născut la 13 februarie 1968, la Ringhileşti, judeţul Botoşani; a crescut la Casa de Copii din Truşeşti, pe malurile Jijiei. Debutează ca ziarist în primele zile ale anului 1990 şi scrie, pe rând, la Atitudinea, Timpul, Naţional, Cotidianul şi Jurnalul Naţional.

În 1992 devine primul ziarist român postdecembrist condamnat pentru delict de presă, fiind condamnat definitiv la trei luni de închisoare, cu executare, pentru pamfletul „Saddam Hussein se ascunde la Botoşani”. Faptul este trecut sub tăcere în ţară, dar scandalizează presa internaţională şi aceasta va duce la eliberarea sa după doar 19 zile de închisoare. În 2011 va începe publicarea în Jurnalul Naţional, în foileton, a romanului „Paişpe”, inspirat din această experienţă (57 de episoade). Între 1993 şi 1998 publică în revista Timpul, număr de număr, interviuri cu cei mai importanţi oameni de cultură ai vremii. Interviurile, ce surprind transformările din cultura română în vreme de tranziţie, sunt reunite într-un volum şi aşteaptă încă un editor bogat şi îndrăzneţ. Volumul cuprinde şi ancheta literară „Viaţa literară pe Bahlui”, publicată în Timpul în perioada 1997-1998. Tot în acea perioadă se numără, alături de Dan Lungu, Ovidiu Nimigean, Radu Andriescu, printre iniţiatorii grupului literar „CLUB 8”. În 1997 realizează o carte de interviuri cu marele scriitor Cezar Ivănescu care a cerut ca volumul „Kagemusha. şapte zile cu Cezar Ivănescu” să apară după moartea sa. În 2008 iniţiază, pe site-ul ziarului Cotidianul, rubrica „Momente şi spiţe”, prima rubrică multimedia (text, foto şi audio-video) cu caracter permanent din presa scrisă. Din 2009 lucrează la o proiectată carte de reportaje realizate incognito (cerşetor în „Cerşetor pentru o zi”, gunoier în „Oameni şi gunoaie din Bucureşti”, pacient în „Vino, mamă, să mă vezi la spitalul de obezi”, turist în  „Întâmplări  gazetăreşti”, zilier în „Gustul amar al mărului românesc”, controlor  în „Biletul la control!”).

A susţinut conferinţele: „Reportajul românesc de azi” la şcoala de toamnă pentru jurnalişti (FJSC, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2011), „Evoluţii în presa românească de azi” (FJSC, Universitatea Ecologică Bucureşti, 2012), „Subiectivitate şi afectivitate în reportaj” (FJSC, Universitatea Bucureşti)”; predă cursul „Jurnalism şi scriere expresivă” la Asociaţia Jurnaliştilor Romi (2011) şi un „Curs practic de reportaj” (Muzeul Literaturii Române, Iaşi, 2013, 2014). Unele reportaje îi sunt preluate în presa internaţională (Franţa, Germania, Italia, Ungaria, Polonia, Israel, SUA).

Activitatea publicistică i-a fost recompensată, printre altele, cu Premiul Presei Ieşene (1996 şi 1997), Premiul Reporter Numărul Unu, Premiul Fundaţiei Române pentru Jurnalism (1999), Premiul Clubului Român de Presă pentru Reportaj-Anchetă (2007), Premiul pentru Jurnalism Ecologic (2009), Premiul pentru cel mai bun text la The Industry Awards (2012), Premiul anual pentru jurnalism acordat de „Curierul literar şi artistic” (2013), Trofeul Festivalului de film „Amatorul” (Chişinău, 2014), Premiul pentru Jurnalism Cultural la Gala „Oamenii TIMPULUI” (2014).

Cu prilejul întâlnirii de la Deva, scriitorul Viorel Ilişoi va vorbi celor prezenţi despre volumul în care a adunat reportaje de mare expresivitate, de un realism crud, realizate în medii dintre cele mai diverse, cu oameni pe care viaţa i-a pus în cele mai dramatice situaţii.

Am cerut şi părerea celor care îl cunosc şi îl ştiu, desigur, a câtorva, pentru că aia ar fi însemnat să nune ajungă spaţiul şi timpul.

Viorel Ilişoi, în câteva rânduri? E greu, tare greu. Pentru că omul ăsta e o lume-ntreagă. ţin minte că, după ce i-am citit un reportaj – al câtelea? – i-am scris că îmi aminteşte de Brunea Fox. E incredibil felul în care te ia cu el, te face să vezi, să simţi, să auzi, să miroşi povestea pe care ţi-o spune. Dar ce zic eu – Viorel Ilişoi nu îţi spune  o poveste; te face s-o trăieşti. Te transportă. Te ia cu el şi te vâră în pielea personajelor. şi rămâi acolo o bună bucată de vreme după ce termini de citit. Te clatini, te zbaţi, te întrebi şi îţi răspunzi. Te emoţionezi. Te schimbi. Primeşti în tine frânturi din vieţile altora.

Ziaristul Viorel Ilişoi… Hm, pe cine încerc eu să păcălesc aici? Viorel Ilişoi nu e ziarist. E vrăjitor.

Chapeau, maître.

Laura Nureldin, news anchor Antena 3

Pe Viorel Ilişoi îl cunosc mai mult din scrierile sale. Articolele din ziar, reportajele memorabile de pe blog, cărţile lui. Îl percep ca pe unul dintre ultimii romantici ai jurnalismului, în sensul de non renunţare la propriile principii şi valori, chiar cu riscul unor pierderi personale. Într-o lume incertă şi volatilă, Viorel a demonstrat că se poate. Se poate să reuşeşti prin demnitate, modestie şi bun simţ. Dar şi cu un talent mare, pe care l-a pus la treabă zilnic. Momentele grele nu l-au marcat, ci le-a exploatat ca sursă de inspiraţie. Eu cred că Viorel este cel mai mare autor de reportaje literare al vremurilor noastre. Nu mă poate contrazice, tocmai a scos cartea „Cele mai frumoase reportaje”.

Corina Ozon, scriitor

„Adina, poţi să mă ajuţi?”, mă roagă într-o zi Viorel Ilişoi. „Vreau să dau un anunţ comemorativ pentru mama mea şi nu pot să-l scriu. Vrei să-l scrii tu?” M-am întors către el, confuză. Dincolo de cuvintele pe care nu reuşea să le scrie, se adâncea, în ochii lui tulburaţi de lacrimi, un ocean de trăiri în jurul acelei fiinţe pe care eu nu o cunoscusem. Trăiri pe care mi le-a transmis fără să rostească vreun cuvânt. Acesta e Viorel Ilişoi. Te ia cu el, în călătoriile lui interioare sau exterioare, fie că scrie, fie că nu rosteşte vreun cuvânt. El însuşi este o poveste şi se transmite în toate modurile de exprimare.

Adina Mutar, jurnalist

Omul carte-cactus Pe Ilişoi îl cunosc fizic de la începutul anilor 2000, când ne-am întâlnit prima oară la ziarul Naţional, unde abia mă angajasem ca reporter special. Auzisem înainte de el, îl şi citisem, nu ştiam cum arată, dar la cât de frumos scria, nici nu mai conta. Putea fi doar un pix, sau o tastatură care să-i poarte numele. Apoi,l-am văzut pe holurile redacţiei. Tiiii! ăsta-i vestitul Viorel Ilişoi? Aaaaa! Ce mai băiat! Nu foarte înalt, robust, zdravăn, cu o freză dată într-o parte, uneori cu zâmbetul la el, alteori morocănos ca un brusuc înţepat de-o viespe… În barbă avea o gropiţă irezistibilă, în care îmi venea adesea să vâr degetul şi să sun ca la o sonerie. Nu ştiu de ce! Totuşi, îmi era tare frică de el! Nici n-aveam curaj să-i vorbesc. Apoi, într-o zi, nici nu mai ştiu cum şi când, că aşa se întâmpla chestiile astea, ne-am trezit prieteni. Eu cu el, şi el cu mine. A venit pe la mine acasă, noi, eu şi Răzvan Mateescu, soţul meu, ne-am dus la el, am cântat (da, poate că e greu de imaginat, dar aşa a fost!). Viorel… la… vioară, Răzvan la … „răzvană”! (Hihihi! La chitară, v-am păcălit.) Locuinţa lui Ilişoi era specială. Sufrageria respira, avea vene, ochi şi muşchi, semăna cu el, cu Viorel. În bibliotecă şi pe ziduri, cărţi şi premii. Zeci de premii pentru reportaje, poveşti, poezie (că e şi mare poet moldoveanul nostru!) La ferestre creşteau cactuşii, (planta ciudată care-l reprezintă pe Ilişoi şi care înfloreşte foarte rar!). Pentu că Viorel cam aşa este. Dacă vrei să-la tingi, te înţeapă de nu te vezi! Dar dacă ştii cum să-l apuci, îţi trage o înflorire cum n-ai vazut în viaţa ta! O ploaie de petale şi culori… Un om-carte-cactus. Poveştile lui mă făceau să râd, să plâng, să-mi fie dor de mama, mă făceau să-l sun pe tata, să-mi muşc buzele de revoltă, de dor sau de chin… ăsta e Ilişoiul pe care-l cunosc. Altul nu ştiu.

Dana Fodor Mateescu, jurnalist

Ce-aţi vrea să vă scriu despre Viorel Ilişoi? O cultură bogată aşezată, gospodăreşte, pe marginea fiecărei farfurii sau a cănii de vin a românului. Aşa de bine aşezată încât ştie să ţi-l arate, prin scris, pe vaşnicul Creangă sfătuind-ul, româneşte, pe gânditorul Shopenhauer, cum să mănânce sărmăluţe cu mămăliguţă. De poate sa înţeleagă rostul atât badea Gheorghe, cât şi prim-ministrul… indiferent de cultura fiecăruia. Din scrisul lui Viorel Ilişoi nu poţi să nu înţelegi, e ca şi cum Eminescu nu ţi-ar scrie versuri, chiar dacă unii s-ar supăra pe mine, abordând comparaţia. Pentru că Viorel Ilişoi are cu ce, adică talent.

Petrişor Cană, jurnalist Evenimentul zilei

Vă propunem să ne întâlnim cu acest băiat minunat şi să-i spunem că-i mulţumim pentru ceea ce ne oferă prin eforturile sale, speranţa unei lumi mai bune şi mai frumoase. Sâmbătă, 29 Aprilie 2017, ora 11.00, Viorel Ilişoi vine să-l întâlnim. Aveţi ocazia să-l priviţi în ochi, să-i spuneţi o vorbă caldă şi să fiţi parte dintre cei care îi vor mulţumi oficial printr-o diplomă şi un buchet de flori venind în centrul Devei, în Piaţa Victoriei.

 Despre proiectul „Premianţii fără premii”

E vremea să facem ceva.

A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.

Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viaţa mai frumoasă prin munca lor. Artişti, inventatori, meşteşugari şi alţii care ne arată că frumosul şi utilul sunt aici, lângă noi.

Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.

Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: