Norvegianul Magnus Carlsen este noul campion mondial la şah

magnus-carlsen Garry Kasparov, care l-a antrenat o perioadă pe norvegian, spunea la începerea meciului că victoria lui Carlsen va aduce un suflu nou şi va însemna un mare pas înainte pentru şahul mondial!

Să sperăm că aşa va fi. Al 16-lea campion mondial la şah este un tânăr norvegian care, la 30 noiembrie, va împlini 23 de ani. Magnus Carlsen l-a detronat din această poziţie pe indianul Viswanathan Anand (43 de ani) deţinătorul acestui titlu din 2007. Meciul dintre cei doi a avut loc perioada 7 – 22 noiembrie 2013 la Chenai (India) localitatea natală a fostului campion şi a fost programat să se desfăşoare pe sistemul “cel mai bun din 12 partide”.

Timp de gândire / jucător: 120 minute pentru primele 40 mutări, 60 minute pentru următoarele 20 de mutări şi încă 15 minute pentru restul jocului. În caz de egalitate, ar fi urmat serie de partide de “şah rapid”. Confruntarea titlul suprem s-a încheiat după a 10-a partidă cu scorul de 6,5 – 3,5. Carlsen a obţinut 3 victorii (partidele 5, 6 şi 9), celelalte partide terminându-se remiză.

Norvegianul a reuşit în ultima partidă, după 65 de mutări, să obţină remiza şi jumătatea de punct de care mai avea nevoie, devenind, astfel şi primul occidental care câştigă titlul mondial după americanul Bobby Fischer din 1975.

Magnus Carlsen devenit challenger oficial la titlul mondial şi a obţinut dreptul de a se lupta cu Anand după ce, în martie, la Londra, a câştigat Turneul Candidaţilor în care s-au confruntat 8 mari maeştri, printre care şi fostul lider mondial, rusul Vladimir Kramnik.

Carlsen a “ratat” doar pentru 3 săptămâni dobândirea titlului de “cel mai tânăr campion mondial de şah din toate timpurile”, deţinut de Garry Kasparov din 1985. Are coeficient ELO – 2872, cel mai mare din istoria şahului, fiind urmat în acest clasament “all time”de Garry Kasparov (2851 – atins în anul 1999). A fost supranumit şi “Mozart al şahului” şi a devenit mare maestru de la vârsta de 13 şi 148 de zile. Joacă şah de la 5 ani, primul profesor fiindu-i chiar tatăl său.Premiul pus în joc a fost de 2,24 milioane de dolari din care câştigătorul va primi 1, 35 mil. de dolari, iar învinsul 890 000 de dolari.

Ioan Dorel Şchiopu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *