CONSILIUL CONCURENŢEI A EFECTUAT NOI INSPECŢII LA COMPANII DIN DOMENIUL PRELUCRĂRII LEMNULUI

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile a trei companii care activează pe piaţa prelucrării masei lemnoase: Forestar SA, Nico – Paul SRL şi Saniral SRL.

Inspecţiile s-au derulat în cadrul investigaţiei privind posibile înţelegeri anticoncurenţiale între cele trei companii, referitoare la fixare de preţ şi împărţire de piaţă, cu ocazia licitaţiilor şi negocierilor organizate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, în vederea achiziţionării de masă lemnoasă. Documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei. Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei.

Reamintim că la la începutul acestui an, Autoritatea de Concurenţă a declanşat o investigaţie privind posibile înţelegeri între companii active pe piaţa prelucrării lemnului în vederea împărţirii pieţei, surselor de aprovizionare, precum şi adjudecării partizilor (volum de lemn destinat comercializării) la un preţ minimal în cadrul licitaţiilor organizate de Direcţiile Silvice Alba şi Hunedoara. Consiliul Concurenţei, a efectuat, la acea dată, inspecţii inopinate la sediile companiilor Holzindustrie Schweighofer SRL, Egger Romania SRL, Kronospan Romania SRL, Kronospan Sebeş SA, Silva Logistic Services SRL, Alredia SRL şi Lacul Codrilor SRL. De asemenea, Autoritatea de Concurenţă are în derulare o anchetă sectorială pe piaţa lemnului în cadrul căreia sunt analizate structurile şi mecanismele de funcţionare. În raportul preliminar al studiului, Consiliul Concurenței a făcut o serie de recomandări pentru îmbunătățirea mediului concurențial în acest sector.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *