3306 mii lei în 2016 acordaţi disponibilizaţilor din CEH

În viitoarea şedinţă de guvern, ministerul Energiei va propune spre aprobare un proiect de lege care să prevadă acordarea de plăţi compensatorii celor 840 de salariaţi care vor ieşi din sistem, începând cu luna octombrie 2016, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Plan de disponibilizare ca urmare a reducerii activităţii, a fost aprobat de organele statutare ale S.C. CEH S.A. în perioada dintre ieşirea societăţii din insolvenţă în baza hotărârii nr. 279/03.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul 5194/97/2015/a1 şi data (re)intrării societăţii în procedura insolvenţei în temeiul Încheierea nr. 78/F/CC/23.06.2016, pronunţată, la rejudecarea cererii, de către Tribunalul Hunedoara.

Programul de restructurare şi reorganizare are ca scop principal: menţinerea în funcţiune a capacităţilor de producţie eficiente şi închiderea sau conservarea activelor nerentabile; redimensionarea numărului de personal în funcţie de necesarul optim care să asigure funcţionarea în siguranţă a capacităţilor care vor fi menţinute în funcţiune. Prin măsura de disponibilizare de personal se urmăreşte reducerea activităţii S.C. CEH S.A., la echilibrarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi la îmbunătăţirea indicatorilor economico-financiari ai societăţii. Influenţa şi costul disponibilizării salariaţilor, corespunzătoare venitului de completare asupra bugetului asigurărilor pentru şomaj este de 25.908 mii lei, din care: 2016 – 3.306 mii lei, 2017 – 9918 mii lei, 2017 – 3.306 mii lei şi 2018 – 9918 mii lei.(A.D.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: