Modernizarea şcolilor din Petroşani continuă

tibi pe santierig duca  Aşa cum s-a promis încă de la începutul anului, infrastructura şcolară a municipiului Petroşani va fi anul acesta în vizorul administaţiei publice locale, ce vizează în special lucrări de reabilitare şi izolare termică, montarea unor centrale pe gaz, etc.

La începutul săptămânii au fost scoase la licitaţie lucrările de reabilitare la Şcoala Avram Stanca, pentru realizarea punctelor termice de la Şcoala 6 şi Şcoala nr 2.

„Veştile sunt bune pentru şcolile petroşenene. Este vorba de proiectul finanţat prin UNPD, s-a primit suplimentarea de finanţare pentru Colegiul Carmen Sylva, noi urmând să alocăm sumele de bani pe care le-am stabilit şi pe care, le vom trece luna aceasta într-o rectificare de buget local. Şcolile I.G. Duca – corpul nou, Avram Stanca şi Şcoala 7 sunt tot pe acelaşi proiect şi au finanţarea asigurată. Aproximativ 300.000 lei sunt alocaţi pentru aceste lucrări, individual, la fiecare şcoală. Ori de câte ori am oportunitatea necesară doresc să valorific toate posibilităţile de finanţare, care să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale petroşenenilor, iar proiectul de anvelopare a unităţilor de învăţământ are din acest punct de vedere mai mulţi beneficiari. Vor urma şi alte proiecte pe care Naţiunile Unite, prin fondul UNDP le va finanţa în Petroşani”, a declarat primarul petroşenean.

Există premisele ca anul şcolar să înceapă în bune condiţii anul acesta şi să nu mai existe     sincope în furnizarea de agent termic către aceste unităţi de învăţământ, creându-se alte alternative viabile de încălzire.

Ella Schreiber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: