Finalizarea introducerii gazului metan, o prioritate pentru administraţia locală din Lupeni

C. Resmerita lucrare ga5      Una dintre cele mai importante preocupări ale administraţiei locale lupenene este finalizarea introducerii gazului metan şi în cartierele de case ale localităţii, precum şi la cele două blocuri situate în imediata apropiere a E.M Lupeni. Aceste investiţii se vor face mai ales în contextul reducerii exploatărilor forestiere şi restrângerea mineritului în Valea Jiului. Până la introducerea gazului metan, marea majoritate a locuinţelor din municipiul Lupeni erau, fie branşate la sistemul centralizat de termoficare, fie se foloseau cărbuni sau lemne. În ultimii ani, datorită colaborării cu reprezentanţii E – ON Gaz, aproximativ 90% dintre lupeneni beneficiază de gaz metan în blocuri şi după analize aprofundate s-a luat deciza introducerii gazului metan şi în cartierele de case din zona Bucura, Braia, Ştefan, partea de nord a municipiului Lupeni şi, în funcţie de alocările bugetare şi în staţiunea Straja. Aici, se are în vedere implementarea unui amplu proces de modernizare care are ca finalitate creşterea gradului de confort şi atragerea unui număr şi mai mare de turişti în zonă.

      C. Resmerita lucrare gaz4      “Îmi doresc să introducem gazul metan pentru toţi locuitorii municipiului Lupeni şi discutam în urmă cu câţiva ani despre introducerea gazului metan în municipiul nostru. Dorinţa mea cea mare este de a realiza branşamente pentru toate cartierele de case, care există în municipiul Lupeni. Primăria Lupeni nu poate duce gazul în casa fiecărui cetăţean, până la sobă, pentru cei care locuiesc la case, însă, împreună cu cei de la E – ON GAZ facem toate eforturile ca să ducem reţeaua principală până în faţa casei, şi apoi dânşii să se branşeze la această instalaţie. Iar astăzi, 29 iunie a.c. au demarat şi lucrările de înfiinţare a două puncte de distribuţie, care închid inelul conductelor prin care se furnizează gazul metan în municipiul nostru, acestea sigurând alimentarea cu gaz fără întreruperi şi introducerea gazului metan şi în cele două blocuri de lângă E.M. Lupeni. Sunt lucrări cu un grad mare de dificultate, deoarece conductele trec pe sub şosea şi calea ferată”, a declarat primarul Cristian Resmeriţă.

Cele două puncte de distribuţie se vor realiza în imediata apropiere a Spitalului Municipal Lupeni. (E.D.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *