Barieră la baza telegondolei de la Straja

telegondola   Prezent la un post local de televiziune, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Balint, a făcut afirmaţia că se are în vedere restricţionarea  accesului auto pe drumul judeţean spre staţiunea Straja în iarna aceasta. Amplasându-se o barieră la baza telegondolei accesul auto se va face numai în baza locurilor disponibile din staţiune, iar utilajele de deszăpezire pot intra mult mai uşor să-şi facă datoria.

    “După cum ştiţi, de o parte şi de alta a drumului stăteau parcate maşinile,   atunci când era plin sezon de schi.  Fiind administratorii drumului judeţean putem pune barieră jos, la drum. Vom vedea câte locuri de parcare au cabanele şi în funcţie de numărul acestora,  tot atâtea tichete vor fi eliberate. Are doar trei locuri, trei tichete va primi. Restul vor parca maşinile jos, la baza telegondolei şi turiştii vor urca cu telegondola în staţiune. Vor fi exceptate de la regulă maşinile ISU, SMURD, Poliţie, Jandarmerie, etc”, a declarat Tiberiu Balint. (E.D.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *