Vizita premierului Victor Ponta la Lupeni reprezintă garanţia viitorului

ponta lupeni     Municipiul Lupeni şi Valea Jiului au fost vizitate, acum în plină campanie electorală, de Victor Ponta, cel care se bucură de cea mai mare încredere în mijlocul românilor, pentru lucrurile bune realizate în timpul mandatului său de premier.

Şi-a dorit să revină în mijlocul prietenilor social-democraţi din municipiul Lupeni, iar vizita acestuia reprezintă garanţia viitorului, garanţia dezvoltării economico-sociale a localităţii şi implicit a Văii Jiului. Mii de membri şi susţinători ai PSD l-au aşteptat pe premierul Victor Ponta. La sediul organizaţiei municipale a PSD Lupeni, una dintre cele mai puternice organizaţii din judeţ şi din ţară, premierul a fost întâmpinat cu urale şi aplauze. În calitatea sa de gazdă şi de candidat al social democraţilor la alegerile locale, Cristian Resmeriţă a făcut oficiile de gazdă şi şi-a invitat colegii primari şi principalii candidaţi din localităţile Văii Jiului la masa prezidiului, alături de cel care este considerat cel mai bun premier pe care l-a avut România, până în prezent.

       ponta lupeni (1)     “Domnule prim-ministru, toţi cetăţenii municipiului Lupeni şi toţi cetăţenii Văii Jiului vă urează bun venit. Este pentru noi o bucurie deosebită pentru faptul că vă aflaţi în mijlocul nostru şi vă spun că sunteţi foarte apreciat pentru măsurile pe care, dumneavoastră le-aţi luat: aţi reîntregit salarii, aţi mărit pensiile, alţi alocat fondurile europene şi în primul rând, că aţi fost alături de oamenii din această ţară. Îmi exprim bucuria alături de toţi cei care sunt astăzi prezenţi pentru că sunteţi în mijlocul nostru şi vreau să vă mulţumesc pentru sprijinul pe care l-aţi acordat în perioada în care aţi fost prim ministru al acestei ţări. Vreau să vă spun încă o dată bun venit, să vă dea Dumnezeu sănătate şi fericire alături de cei dragi”, a spus preşedintele organizaţiei locale PSD Lupeni, Cristian Resmeriţă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA    În aplauzele şi uralele participanţilor la întâlnire, premierul Victor Ponta a reiterat în luarea sa de cuvânt că “Spre deosebire de alţi miniştrii şi premieri şi chiar ziarişti, eu ştiu unde este Valea Jiului, unde este Hunedoara şi judeţul Hunedoara şi problemele cu care vă confruntaţi, pentru că am fost aici şi în vremurile grele şi în vremurile bune. Vreau să vă mulţumesc în primul rând pentru sprijinul pe care l-aţi acordat în anii trecuţi, pentru tot ceea ce aţi făcut şi am făcut împreună, pentru că v-am avut alături. Toate măsurile bune pe care am reuşit să le luăm, au fost pentru că eraţi alături de noi şi pentru aceasta, încă o dată, vă mulţumesc. Să ştiţi că îmi doresc foarte tare ca primarii pe care îi aveţi deja, să câştige din nou. Cu unii dintre ei am făcut campanie şi în anii tinereţii şi vreau să mulţumesc în special prietenului şi primarului Cornel Resmeriţă. De asemenea, îl susţin pe colegul meu deputat, cu care am lucrat în Parlament în vremurie bune şi după alegeri, ca primar să îl sprijin şi în continuare. Cred că pentru Lupeni va fi foarte bine că tot un Resmeriţă va fi la conducere şi vom avea foarte multe lucruri de făcut. Din păcate, totuşi, acum, în România suntem ca în balada “Meşterului Manole”… tot ceea ce s-a construit, a venit noaptea şi s-a dărâmat totul. În 2012 când am devenit prim – ministru, m-am întâlnit cu organismele internaţionale care mi-au zis că trebuie să închidem producţia de energie electrică pe cărbune. Le-am spus că, atâta timp cât voi fi prim-ministru, nu se va întâmpla acest lucru. În primul rând că Valea Jiului, Hunedoara şi Gorjul nu pot să trăiască fără producţia de cărbune. Dacă se închid minele din Valea Jiului şi din Gorj vom importa cărbune din Ungaria, din Cehia, din Germania. Guvernul actual şi trebuie să înţelegeţi acest lucru, este al celor care vor să ne dea energie din altă parte, este al celor care nu se preocupă de viaţa dumneavoastră, nu se ocupă unde să găsească locuri de muncă, nu se preocupă de unde se plătesc pensiile şi salariile. Ei vin, închid ceea ce s-a deschis, taie ce mai au de tăiat şi alte lucruri rele. O să vină din nou oamenii să spună, să vină PSD-ul înapoi şi să facă treabă din nou. Aşa cum am făcut în 2000 după dezastrul acela, aşa cum am făcut în 2012. Noi, trebuie întotdeauna să refacem la loc ceea ce au dărâmat alţii. Cred însă şi de asta mă aflu astăzi aici, la Lupeni, că ţara asta este a noastră şi nu este a lor. Ei au zis că “şi-au luat ţara înapoi” şi au luat-o de la noi, de la români. Noi trebuie să trăim aici şi tot noi trebuie să avem grijă şi de cei în vârstă, care au muncit 40 de ani şi de cei tineri care vin şi pleacă, iar acum nu prea mai au unde şi ei trebuie să rămână aici, pentru că, acum doi ani am demonstrat că pot fi şi locuri de muncă, că pot creşte şi salariile şi pensiile, că poate fi mâncarea mai ieftină şi că există posibilitatea să fim şi noi un stat, ca celelalte. Eu însă am încredere în toţi oamenii din Lupeni, din Valea Jiului şi din întreaga ţară că vor fi alături de noi la alegerile locale şi în cele generale, din toamnă. Şi aşa cum am spus-o întotdeauna că dacă pot să ajut, o fac cu mare plăcere”.

ponta lupeni (2)    Din partea organizaţiei municipale a PSD Lupeni acesta a primit un mic cadou, un dvd în care erau surprinse imagini şi filmări de la ultima sa vizită în municipiul Lupeni, în 2010, când şi atunci a promis că “va fi alături întotdeauna alături de Valea Jiului, de mineri şi de toţi cetăţenii care locuiesc, trăiesc şi muncesc în această minunată şi binecuvântată zonă”. Iar o bunicuţă i-a dăruit o frumoasă icoană cu “Maica Domnului” care să-l ocrotească în tot ceea ce face, în activităţile zilnice. După întâlnire, împreună cu membrii şi simpatizanţii PSD, fostul premier a participat la un marş electoral prin municipiul Lupeni, unde s-a întâlnit şi a stat de vorbă cu cetăţenii.

Închiderea mineritului este un pericol uriaş pentru România

Vizita premierului a continuat la Palatul Cultural, unde a dat câteva declaraţii pentru o televiziune locală, unde a a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte viitorul României, care este în pragul unei crize, mult mai gravă decât cea din 2010. Acesta a trecut în revistă “realizările” guvernului tehnocrat, iar ceea ce se întâmplă în domeniul mineritului, prin închiderea minelor, reprezintă un pericol uriaş pentru România “Am ţinut din nou să intru în campania electorală şi să fiu alături de colegii mei. Am avut de partea noastră mii şi milioane de români care s-au bucurat de realizările noastre, care ne-au sprijinit în toate acţiunile. Mă bucură faptul când am auzit oamenii că am crescut pensiile, salariile, că s-au alocat banii europeni pentru proiectele accesate, dar ceea ce este mai important acum şi ceea ce urmează în perioada imediat următoare este destul de rău.   Ceea ce se întâmplă cu mineritul ţării, din Valea Jiului şi din Gorj în energie, este un pericol uriaş pentru România. Iată că, după şase luni de când am plecat de la guvernare, se întâmplă, pas cu pas, exact ceea ce mi s-a cerut în 2012 şi anume, insolvenţa sau falimentul CEH şi urmează cea de la CEO, importul de energie din alte ţări, locuri de muncă care vor dispărea şi o zonă care va depinde de alţii. Repet, acestea sunt lucruri rele pentru România. Vreau să cred că românii se vor trezi la realitate. În Hunedoara, aici la Lupeni şi în Valea Jiului am câştigat toate bătăliile electorale şi cred că le vom câştiga şi pe cele de acum şi pe cele din toamnă, alături de partenerii noştri de la ALDE şi UNPR, cu care sperăm să facem un guvern viabil, care să repună pe picioare, tot ceea ce au distrus tehnocraţii în ultima perioadă”, a conchis premierul Victor Ponta.

Autorităţile centrale vor sprijini şi în continuare Lupeniul

După ce a prezentat o parte din realizările administraţiei publice locale din ultimii ani, mai ales datorită sprijinului guvernamental şi alocărilor de fonduri europene pe proiecte, candidatul PSD Lupeni, Cristian Resmeriţă a declarat că vizita premierului Victor Ponta în Valea Jiului şi la Lupeni reprezintă garanţia viitorului, garanţia faptului că autorităţile centrale vor ajuta municipiul Lupeni ca să se dezvolte şi în   continuare.

            “Vreau să-i mulţumesc personal premierului nostru că a făcut tot ceea ce s-a putut pentru binele Văii Jiului, că a fost un om deosebit că a sprijinit zona, că municipiul Lupeni şi Valea Jiului s-a dezvoltat foarte mult şi din punct de vedere al administraţiei publice locale, din punct de vedere al implementării proiectelor, etc. Ştiţi bine, acum aceste fonduri sunt blocate, urmează alte mojicii care se vor face românilor. Un municipiu cum este Lupeniul are nevoie şi în continuare de susţinere guvernamentală, de fonduri europene, pentru că fondurile proprii pe care le avem, şi apreciez oamenii care-şi fac datoria faţă de comunitate, este destul de mici. Practic, vizita primului ministru Victor Ponta la noi, la Lupeni, în Valea Jiului şi în judeţul Hunedoara, reprezintă o garanţie, garanţia faptului că autorităţile centrale vor ajuta municipiul nostru să se dezvolte în continuare, pentru că dorim să implementăm proiecte noi şi doresc să continui tot ceea ce s-a făcut bun în ultimii ani. Faptul că Victor Ponta este astăzi aici, alături de noi reprezintă o garanţie pentru muncipiul Lupeni, pentru cetăţenii pe care îi reprezint, Victor Ponta a venit aici în caliatate de prieten al municipiului Lupeni şi cred că, acest lucru este cel mai important lucru”, a concluzionat la finele întâlnirii cu deputatul şi premierul Victor Ponta, colegul său şi candidatul PSD la funcţia pe primar al municipiului Lupeni, Cristian Resmeriţă.(E.S.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: