Iată ce îmi propun ca PRIMAR al municipiului Vulcan

afise candidat angela stoica            – Voi deschide în primii doi ani cel puţin două fabrici încât să asigurăm 400 locuri de muncă în municipiul Vulcan, voi identifica urgent terenurile şi spaţiile ce pot fi atribuite în vederea deschiderii acestor fabrici.

– Voi continua lucrările de dezvoltare a zonei turistice Pasul Vâlcan deoarece în ultimii patru ani nu s-a mai făcut absolut nimic, promit dezvoltarea acestei staţiuni din punct de vedere turistic.

– Voi modifica pe bulevardul Mihai Viteazul acele spaţii unde stă apa pe care dumneavoastră le numiţi „vălaie” astfel încât voi lărgi artera de circulaţie pe sensul Lupeni-Petroşani.

– Voi analiza situaţia punctelor termice astfel încât cei branşaţi la agentul termic să nu mai fie lăsaţi fără căldură în miezul iernii, voi vedea situaţia juridică a punctelor termice dezafectate şi le voi pune la dispoziţia micilor întreprinzători pentru a deschide activităţi economice.

– Voi reabilita cel puţin două blocuri de la unitatea de la Dincă transformându-le în locuinţe sociale aşa cum sunt şi cele de la G8, G10 din care actualul primar nu a mai dat nicio locuinţă pentru tineri sau cei nevoiaşi, pentru că în ultimii 4 ani nu a fost în stare să mai reabiliteze niciun bloc (cămin).

– Voi face toate demersurile pentru anveloparea a cât mai multor blocuri din municipiul Vulcan.

– Voi milita pentru continuarea activităţii la E.M. Vulcan, E.M. Paroşeni, Preparaţia Coroeşti.

– Vă voi consulta pe dumneavoastră şi vom stabili unde să construim un W.C. public.

– Voi anula taxarea autoturismelor de pe raza municipiului Vulcan, mai exact în parcarea de la Piaţa Agroalimentară şi pe bulevardul Mihai Viteazul.

– Voi lua măsurile ce se impun pentru redresarea activităţii la Pregoterm SA şi Termoficare SA Vulcan astfel încât să îşi poată continua activitatea legal.

– Voi reduce preţul pentru colectarea gunoiului la 5 lei/pers./lună. În momentul în care Serviciul de colectare a deşeurilor va fi preluat de operatorul regional ne vom conforma cerinţelor acestora.

– Voi crea un sens giratoriu la A6.

– Voi asfalta strada Crividia şi Colonia Jos, voi asfalta strada Abatorului şi voi introduce iluminat public stradal pe această stradă

– Voi ajuta pe cei care nu au locuinţe, de exemplu pe cei cu case de colonii îi voi ajuta să le cumpere legal.

– Voi susţine, atât cât îmi permite statutul, Asociaţiile Composesorale 1225, 115, Coroeşti de pe raza municipiului Vulcan.

– Băii comunale făcute acum 2 ani pentru cei din Micro 3B Dallas îi voi schimba destinaţia deoarece e o ofensă adusă de către actualul primar locuitorilor din Dallas considerându-i „nespălaţi”. Vom da spaţiul unui întreprinzător pentru a deschide o minifabrică.

– Voi pietrui toate străzile ce duc la case în zona Sohodol, Paroşeni, Crividia, Coroeşti, Plesnitoare, Brazi.

– Voi asfalta drumul din Valea Ungurului până în zona Schitului Sf. Nicolae Vulcan.

– Voi moderniza zona unde este staţionarul de taxiuri (zona magazine Delia, Succes şi Club Pensionari).

– Voi realiza acel Obelisc demult promis la intrarea în municipiul Vulcan.

– Voi amenaja scena din Parcul Avram Iancu şi Parcul Avram Iancu şi un foişor pentru recreere între blocuri.  – Printre priorităţi o să fie asfaltarea, crearea unui parc de joacă şi amenajarea unor parcări în zona Dincă, mă refer la zona din spatele fostelor sedii ale SC Almaserv şi Edil, precum şi în spatele BCR-ului.

– Voi reabilita gara Vulcan şi voi pietrui toate acele străduţe ce duc la Casa Pensionarilor.

– Vom vedea ce putem face cu Şcoala Gimnazială nr. 7, ori dacă este legal îi schimbăm destinaţia.

– Voi face parteneriate private.

– Voi susţine fanfara din Vulcan prin dotarea cu instrumente necesare, uniforme şi finanţarea lunară de la bugetul local cu o sumă pe care o voi stabili împreună cu viitorii consilieri locali.

– Voi propune consiliului local să deschidem un punct de lucru al Poliţiei Locale în cartierul Micro 3B Dallas.

– Voi face toate demersurile pe cale diplomatică pentru a înfrăţi municipiul Vulcan cu multe localităţi din U.E.

– Voi oferi facilităţi care constau în absolvirea oricărei taxe pentru orice investitor care o să vină în municipiul Vulcan.

– Pentru persoanele cu vârsta peste 70 de ani voi propune scăderea impozitului pe locuinţe, lucru pe care l-am propus şi cu ani în urmă cât am fost viceprimar. – Voi sprijinii activităţile extraşcolare de toate felurile (muzică, artă, cultură, sport etc.) pentru formarea tinerei generaţii cu principii sănătoase şi pentru ca aceasta să nu îşi uite rădăcinile, tradiţiile şi obiceiurile.

– Voi face parcări în zona bl. A6-A1, bl. G8, G10, bl. 6a, bl. 1, bl. 16, modernizare alee bl. 9, bl. 11, iar în zona A3 cred că se impune un loc de joacă.

– Voi rezolva canalizarea în zona blocurilor 6a şi 4a astfel încât când plouă să nu mai iasă canalizarea, creând un miros insuportabil.

– Voi asfalta strada Bazinului.

– Voi sprijinii zonele Sohodol şi Jiu-Paroşeni cu tot ceea ce se impune.

– Voi avea în vedere şi modernizarea străzii Vasile Alecsandri.

Mă voi ocupa de atragerea de investitori, crearea de locuri de muncă, proiecte europene sau guvernamentale care să aducă finanţări pentru Vulcan.

Trebuie făcut ceva astfel încât copiii noştri să nu mai plece masiv printre străini!

VĂ VOI FACE SĂ FIŢI MÂNDRI CĂ SUNTEŢI LOCUITORI AI MUNICIPIULUI VULCAN ŞI ÎN EGALĂ MĂSURĂ CĂ AŢI AVUT ÎNCREDERE SĂ VĂ REPREZINTE O FEMEIE.

TOTUL ARE UN ÎNCEPUT.

HAIDEŢI CA ACEST ÎNCEPUT SĂ FIE ÎN 2016!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: