Acţiunea umanitară ,,Alături de Irina” a adunat bani pentru trei operaţii

alaturi de irina   Acţiunea umanitară organizată de San Montan Petrila pentru a ajuta o fetiţă bolnavă s-a bucurat de succes. Cu mic cu mare, concurenţii au împânzit zona Cheile Tăii participând la o cursă de 7 km plat şi o alta de 7 km MTB. S-au făcut donaţii pentru Irina, o fetiţă de 3 ani din oraşul Petrila, care suferă de o formă severă de picior strâmb congenital bilateral. Are nevoie de mai multe operaţii pentru a putea merge pe propriile picioare. Familia sa nu mai face faţă cheltuielilor. Banii strânşi din contribuţiile de participare vor fi donaţi integral pentru a ajuta fetiţa să aibă o copilărie normală. Se pot face donaţii în contul RO67 BTRL RONC RT02 1458 6701, deschis la Banca Transilvania pe numele Ozsvath Margareta (mama fetiţei).

“A fost neaşteptat de bine şi de frumos. A participat lume multă. Cred că în sfârşit lumea începe să-şi dea seama de ceea ce înseamnă o acţiune de caritate. Au participat, au donat. S-a strâns o sumă considerabilă pentru operaţia fetiţei. Pot avea loc următoarele trei operaţii de aceşti bani datorită bunătăţii şi celor prezenţi. Pe această cale le mulţumim tuturor celor care au participat atât din Vale cât şi din afara judeţului. Prima operaţie a fetiţei va fi pe data de 23 mai la Sibiu”, a declarat preşedintele San Montan, Erika Santa. “Astăzi nimeni nu a pierdut, toţi au câştigat, dar cel mai important este că am putut fi “Alături de Irina””, a spus Adrian Mititelu de la San Montan care a ocupat locul II la MTB , locul VI la alergare şi locul III la cursa cu obstacole.

Loredaan JUGLEA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: