Premianţii fără premii – ediţia 100

afis outdoor RG 01ROMULUS GABOR, primul fotbalist român cu palmares mondial individual

        Graţie sprijinului comunităţii hunedorene, şi nu numai, avem deosebita bucurie să anunţăm ediţia cu numărul 100 a campaniei “Premianţii fără premii”. Pentru sâmbăta aceasta am ales să vă prezentăm o glorie a fotbalului românesc, sportivul din această disciplină care a reuşit primul palmares mondial individual, aşa cum spun cronicarii sportivi. Este vorba despre Romulus Gabor, hunedoreanul care a făcut ca balonul de aur să poposească pe meleaguri hunedorene.

      Nu ar fi exclus, spunem noi, să avem parte şi de câteva surprize plăcute, dar toate la timpul lor, adică sâmbătă, 2 aprilie 2016, la ora 11.00.

Romulus Gabor a apărut strălucind pe firmamentul fotbalului nostru, după cum, la fel, a devenit unul dintre cei mai controversaţi jucători. Se afirma, uneori nu fără temei, că apariţia lui a fost meteorică şi propunerile de renunţare la el curgeau fluviu. Sigur, succesul pretimpuriu a clătinat oarecum personalitatea fragilă a tânărului jucător. Care, probabil, credea că deja el a făcut totul pentru fotbal şi gloria din juniorat nu mai cerea după sine confirmare, dezvoltare la vârsta senioratului. În ciuda tuturor controverselor, antrenorul care l-a lansat la Corvinul nu a renunţat la unul dintre cele mai mari talente ale generaţiei noi de fotbalişti. Cu încăpăţânare, cu stoicism ce parcă friza sfidarea celor care se opuneau lui Gabor, antrenorul Mircea Lucescu l-a menţinut în lot, iar cu tact şi pedagogie a reuşit să-l impună. Bineînţeles, după ce l-a readus pe jucătorul său la forma sportivă şi conştiinţa responsabilităţilor de performer. Cu un astfel de Gabor, intrat mai târziu în meciul cu Cipru, dar dinamizând acţiunile ofensive care au dus la golul victoriei şi apoi titular la Bratislava, unde a făcut cel mai bun joc al său în echipa naţională, Mircea Lucescu a argumentat că hunedoreanul este este şi va fi nu numai un jucător de mare talent, ci şi un om de bază al echipei naţionale, care pleca la EURO 84, în Franţa.

A jucat 277 de meciuri şi a marcat 60 de goluri în Divizia A, a avut 35 de selecţii în echipa naţională. A marcat 4 goluri pentru naţionala de tineret la CM de fotbal pentru tineret în anul 1981 şi 2 goluri pentru Naţionala de seniori. A făcut parte din echipa naţională care a participat la Campionatul European de Fotbal din 1984. A obţinut cel mai bun rezultat din carieră la CM pentru tineret din 1981: medalia de bronz cu echipa, trofeul Gheata de Bronz pentru cele 4 goluri marcate (au fost trei jucători cu 4 goluri înscrise, dar primii doi din mai puţine meciuri, şi lor li s-au decernat ghetele de aur şi, respectiv, argint), şi trofeul Balonul de Aur, fiind desemnat cel mai bun jucător şi golgheter al CM de tineret din Australia. Trofeu cucerit în anul anterior de Maradona… Credem că la ediţia cu numărul 100 este unul dintre cei mai potriviţi oameni pentru care merită să ne adunăm în spaţiul public şi să-i mulţumim pentru modul în care a reprezentat România sub culorile tricolore ale Naţionalei. Pentru exemplul oferit, pentru întreaga sa strădanie, vă propunem să ne întâlnim cu el şi să-i spunem că-i mulţumim. Sâmbătă, 02 aprilie 2016, ora 11.00, domnul Romulus Gabor vine să-l cunoaştem. Aveţi ocazia să-l priviţi în ochi, să-i spuneţi o vorbă caldă şi să fiţi parte dintre cei care îi vor mulţumi oficial printr-o diplomă şi un buchet de flori venind în faţa statuii lui Decebal din centrul Devei.

Despre proiectul “Premianţii fără premii”

E vremea să facem ceva.

A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui “să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social “Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.

Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viaţa mai frumoasă prin munca lor. Artişti, inventatori, meşteşugari şi alţii care ne arată că frumosul şi utilul sunt aici, lângă noi.

Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect. Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *