Sponsorizări pentru famiglia Ile

ile mosie   Panouri metalice de la Raza Speranţei, beton de la Hidroconstrucţia şi materiale de la Pregoterm, pentru împrejmuirea proprietăţii familiei Ile de la porcărie

Descinderea procurorilor la asociaţia Raza Speraţei din Vulcan a confirmat că aici se întâmplă lucruri necurate, scoţând la lumină legăturile oculte dintre edilul Vulcanului şi Costică Trufaş şi faptul că banii publici alocaţi fundaţiei de la Consiliul Local se întorc în buzunarele primarului Gheorghe Ile, prin sponsorizări în bunuri şi produse. Este vorba despre panourile metalice de gard de la ajutoare să împrejmuiască ferma familiei Ile de la porcărie, sau cum au ajuns produsele expirate de la Raza Speranţei mită electorală în cartierele sărace ale Vulcanului. Între timp, se vehiculează informaţii conform cărora primarul Vulcanului şi-a făcut parte şi din investiţia făcută de ApaServ prin intermediul Hidroconstrucţia, executantul lucrării. Nu este vorba despre banii încasaţi pentru închirierea fostului sediu al Edil Therma, intrat în posesia familiei Ile după falimentarea acesteia ci despre sponsorizarea cu betonul folosit la fundaţia gardului care împrejmuieşte posesiunile familiei Ile de la porcărie. S-ar părea că acesta provine de la Hidroconstrucţia şi este un barter cu materiale de construcţie folosite la vila din Petroşani a dirigintelui de şantier, achitate de Pregoterm, firmă aflată în insolvenţă.

Din informaţiile pe care le deţinem, Pregoterm mai sponsorizează şi renovarea unor apartamente din Vulcan aparţinând unor apropiaţi ai primarului Ile, cele necesare fiind comandate direct unei firme de materiale de construcţii din Vulcan de către directorul Danci, omul de încredere al primarului. Şi acestea se află în atenţia procurorilor care descoperă pas cu pas caracatiţa pe care o coordonează Gheorghe Ile din funcţia de primar al Vulcanului.

A.V.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *