Veniţi la “Petroşani Bike Challenge”!

bike challengeHunedoreanul cu două tentative de traversare a Canalului Mânecii, Avram Iancu, şi echipa AS Bike & Run Petroşani pun la cale ediţia a treia a cursei cicliste “Petroşani Bike Challenge”. Evenimentul se va desfăşura în data de 30 august începând cu ora 10:00. Traseul va fi unul inedit, iar startul şi sosirea se vor desfăşura în acelaşi loc, zona Brădet din Petroşani. Traseul în lungime de 26 de kilometri este unul montan, punctul culminant fiind în inima Staţiunii Parâng, cu retur în zona Brădet, peste dealuri, printre drumuri şi poteci de munte. La competiţie şi-au anunţat deja prezenţa ciclişti din Timişoara, Cluj-Napoca, Craiova, Mioveni şi alte oraşe ale ţării sau din judeţul Hunedoara. Competiţia are un site oficial, iar înscrierile se pot face şi în dimineaţa concursului, începând cu ora 8:00. Se concurează pe două categorii de vârstă, la masculin, respectiv minus 35 de ani şi plus 35 de ani, iar la feminin va fi o singură categorie Open. Toţi concurenţii vor primi medalii pentru încheierea cursei tricouri inscripţionate şi o porţie de paste. Concurenţii clasaţi pe podium vor primi premii în bani, într-un cuantum direct proporţional cu implicarea sponsorilor şi numărul de participanţi.(L.J.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: