Tabăra Caritas la Petroşani

tibi suparat   În perioada 6-12 iulie, municipiul Petroşani şi asociaţia CARITAS vor organiza cea de-a XII- a ediţie a taberei de voluntariat, la care vor participa peste 120 d evoluntari din mai multe ţări.

Pentru promovarea acestui eveniment, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a punctat: „Este o tabără internaţională, pentru că, vor fi prezenţi la Petroşani voluntari din Germania, Austria, din judeţele ţării. În calitate de parteneri şi Asociaţia PRO URBIS va participa cu voluntari la această acţiune. Ceea ce se va întâmpla, este un exerciţiu de responsabilitate civică. Voluntariatul este o formă importantă de educaţie şi responsabilitate a noastră, a tuturor”.

În calitatea sa de reprezentant al CARITAS, Alexandru Kelemen a făcut o retrospectivă a evenimentelor care vor avea loc pe parcursul taberei. Vor fi sprijinite familiile care sunt înscrise în programele CARITAS, se va betona o curte a unei gospodării, se vor igieniza şi reabilita şi unele locuinţe ale beneficiarilor, acţiune de întrajutorare, etc. „Pe lângă cele două componente, ecologică şi socială, în cadrul acţiunii noastre ne-am gândit să avem şi o componentă comunitară. Vreau să vă dau exemple de lucruri care vor fi făcute, stabilite în parteneriat cu primăria municipiului Petroşani: să refacem parcul spitalului, vrem să reamenajăm interiorul Grădiniţei nr 2 cu gard împrejmuitor, vrem să vopsim podul de la Judecătorie. Orice acţiune a noastră poate fi susţinută de orice cetăţean al comunităţii, care va putea să vină alături de noi şi să ne ajute. Petroşenenii pot da exemplu de civism. Şi dacă tot facem ceva, haideţi să şi păstrăm!. Dorim ca cei din comunitate să păstreze şi să aibă grijă de ce s-a recondiţionat. Credem că, împreună, cu o pensulă şi o găleată de vopsea, se pot face multe lucruri folositoare, dacă eşti responsabil şi gospodar”, a conchis Alexandru Kelemen. Pe parcursul taberi se fac cinci ore de muncă comunitară, iar după masă vor avea loc diverse activităţi: prezentări, excursii, seri culturale, sportive, etc. Seara este dedicată programelor distractive.

Ella Schreiber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: