Flori şi coroane la Cimitrul Eroilor din Petroşani

         eroi petrosani1 La miezul zilei, după ce toate clopotele bisericilor ortodoxe au bătut în cinstea eroilor României, Cimitirul Eroilor din municipiul Petroşani a fost neîncăpător de cei care au dorit să aducă un omagiu celor care au luptat pentru neatârnarea ţării. Autorităţile locale au organizat o ceremonie de depuneri de coroane de flori.   

„Eroismul, inspirat de ideea creştină şi de patriotism, reprezintă o   virtute de valoare absolută, o jertfă supremă. Cu această zestre intră un popor în marea familie a popoarelor, în istoria lumii. Astfel, an de an, în această zi, gândurile noastre se îndreaptă cu pioşenie şi gratitudine spre cei care, prin vitejia şi jertfa lor, au făurit România Mare, au apărat libertatea şi independenţa sa şi au menţinut trează încrederea poporului român în valorile sale creştine şi morale. În veci să fiţi slăviţi, Eroi ai României”, a transmis în mesajul său, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi.

Au depus coroane de flori reprezentanţii instituţiilor de pr raza municipiului Petroşani, partidele politice, parlamentari şi reprezentanţi ai Jandarmeriei, ISU Hunedoara şi Poliţiei Petroşani, cadre militare, etc.

Un program artistic a fost suţinut de cei mai tineri dintre locuitorii munici-piului Petroşani care au adus şi ei un omagiu eroilor României şi necunoscuţilor, care îşi duc somnul de veci în Cimitirul Eroilor.(E.D.)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: