Premianţii fără premii – ediţia a 66 – a

afis Tudor Gheorghe  Avem bucuria de a anunţa o nouă ediţie a campaniei noastre, dedicată descoperirii unui nou mod de viaţă prin redescoperirea valorilor româneşti. Considerăm că valoarea umană este patrimoniul cel mai de preţ al omenirii, iar încercările noastre de a privi oamenii în mod admirativ ca urmare a eforturlor făcute de ei în folosul societăţii, adică al nostru, al tuturor, reprezintă manifestarea unui mod de convieţuire urmărit şi acceptat de cei mai mulţi dintre noi. Protagonistul următoarei ediţii a campaniei PREMIANŢII FĂRĂ PREMII este un om, un artist, un reper, o bucată din sufletul poporului românesc, maestrul Tudor Gheorghe.

 

Încercarea de a evidenţia argumentele pentru care omului Tudor Gheorghe merită să-i mulţumim prezintă riscul de a trunchia imaginea de ansamblu a acestui fenomen naţional. Poate că ar fi mai simplu şi mai cuprinzător, deopotrivă, să-i spunem numele, care a fost transformat în renume.

Tudor Gheorghe a văzut lumina zilei pe data de 1 august 1945 în comuna Podari din judeţul Dolj, ca prunc al unei familii de ţărani. A crescut primind educaţie în spiritul valorilor româneşti, deprinzându-se să-şi respecte familia, prietenii, ţara şi pe Dumnezeu de la cea mai fragedă vârstă. Momentul arestării tatălui său şi al încarcerării acestuia ca deţinut politic la Aiud a lăsat răni în sufletul adolescentului de atunci, care s-au vindecat greu. În perioada comunistă, Tudor Gheorghe a susţinut concerte, spectacole, în cadrul cărora făcea o dizidenţă riscantă faţă de sistemul politic de atunci. Îmi aduc aminte de un spectacol pe care l-a susţinut la Teatrul „Ion Vailescu” din Giurgiu. Era într-o toamnă. Sublinia, criticând, modul în care elevii erau aşezaţi pe rândurile din lanul de porumb atunci când erau duşi cu forţa la muncă patriotică. Critica pervertirea sistemului educational şi exploatarea copiilor contra propriilor lor voinţe. Lucrurile acestea nu au rămas fără efecte. I s-a interzis să concerteze, maestrul revenind după schimbarea sistemului politic din România în decembrie 1989.

Marin Sorescu, în 1988, spunea aşa: „De fiecare dată când îl ascult – şi asta se întâmplă des – Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia românească – populară şi cultă – poate mişca munţii. (…) Problema mea, inhalând prin toţi porii melodia fiinţei sale, este cum să-mi stăpânesc o lacrimă de dragoste, admiraţie şi mândrie că poate exista acest fenomen pe care, vorba lui Grigore Vieru, îmi e mai uşor să-l pup”.

Cel puţin ultimul sfert de veac de activitate a însemnat un mecenat asumat de maestrul Tudor Gheorghe, încercând să ne facă să nu uităm care ne sunt originile, cine sunem şi că este musai să ştim încotro ne îndreptăm. A promovat cultura, a lăudat inteligenţa, a propovăduit frumosul, subliniind că suburbanizarea culturală nu este o soluţie, ci dimpotrivă. A militat pentru respectarea valorilor româneşti, chemându-i pe cei care cred astfel, că avem nevoie de valori autentice, să i se alăture.

Tudor Gheorghe, maestrul, „Neica”, reuşeşte de fiecare dată să umple sălile de spectacole, publicul vine să îl vadă, să se bucure şi să simtă că trăieşte. La concertele susţinute de el simţim că avem speranţă, că bucuria încolţeşte în inimile noastre. „Am luat odată un om în maşină cu mine. De la Bucureşti până la Piteşti. Întâmplarea a făcut să am atunci în cd-player un compact disc cu un album al maestrului Tudor Gheorghe. Nu am vorbit prea mult unul cu altul, lăsând muzica să ne modeleze sufletele. Către final, partenerul meu de drum mi-a mărturisit: oamenii merg la spectacolele lui mai ceva ca la biserică. Acolo se umplu de Românie”. (Dan Terteci)

Tudor Gheorghe nu a obosit să îşi ofere sufletul pe scenă, să îl pună în palmele românilor, să ne bucurăm de el. Suntem convinşi că nu am reuşit să isprăvim lista argumentelor pentru care îl considerăm pe acest OM un reper, o valoare şi un ambasador al calităţii de român. Am prezentat exhaustiv câteva dintre gândurile noastre, lăsând pe fiecare dintre dumnevoastră să ducă mai departe întregirea imaginii acestui om minunat.

Considerăm că maestrul Tudor Gheorghe este de departe un protagonist perfect al campaniei PREMIANŢII FĂRĂPREMII. L-am sunat, i-am explicat ce se întâmplă la Deva, cum încercăm să redescoperim spaţiul public ca liant în jurul valorilor româneşti şi că ne dorim să-l avem oaspete pentru a-i spune cât de mult îl preţuim. A acceptat invitaţia noastră. Vă propunem să ne întâlnim cu acest om să-i spunem că e minunat, că suntem mândri de el şi că-l susţinem, fie chiar şi moral, în ceea ce face. Sâmbătă, 23 mai 2015, ora 11.00, domnul Tudor Gheorghe vine să-l cunoaştem. Aveţi ocazia să-l priviţi în ochi, să-i spuneţi o vorbă caldă şi să fiţi parte dintre cei care îi vor mulţumi oficial printr-o diplomă şi un buchet de flori venind în faţa statuii lui Decebal din centrul Devei.

Despre proiectul „Premianţii fără premii”

E vremea să facem ceva.

A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice. Probabil vă întrebaţi cine sunt aceşti premianţi şi de ce nu au premii. Ei sunt oamenii de lângă noi pe care toţi îi văd şi nimeni nu-i „ascultă”. Tăcuţi duc România mai departe. Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor fără ca ei să fie cunoscuţi. Ei sunt cei care ne fac viaţa mai frumoasă prin munca lor. Artişti, inventatori, meşteşugari şi alţii care ne arată că frumosul şi utilul sunt aici, lângă noi. Nu vor premii, nu au primit, nu ştiu că munca lor e preţuită de ceilalţi şi de aceea trebuie să le spunem asta.

Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi necunoscuţilor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.

Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: