,,Festival” de luptă în ring cu participarea sportivilor de la Milenium Club Fight Uricani

gladiatori-devaDouă centuri de campioni la kick-box şi trei biciclete vor fi puse la bătaie în cadrul competiţiilor “Kombat Liga” şi “Cupa DHS”, organizate sâmbătă, 25 aprilie, la Sala Sporturilor din Deva, de clubul “Gladiators Gym” Deva. Gala “Kombat Liga”, ajunsă la ediţia a 8-a, se adresează sportivilor profesionişti şi va cuprinde zece partide, dintre care două vor fi pentru acordarea unor centuri de campioni. Ediţia a IV-a a “Cupei DHS” este rezervată sportivilor amatori şi propune trei întreceri în sistem piramidal, la nivel de copii, juniori şi seniori, în care câştigători vor fi răsplătiţi cu câte o bicicletă DHS. Trei sportivi de la clubul Milenium Club Fight Uricani vor intra în ring: Cătălin Humă la categoria – 60 de kg, se va bate pentru titlul naţional, Octavian Murgeanu la categoria 69 kg se va bate pentru titlul internaţional VMTI şi Alin Boroghină la categoria – 80 de kg. Competiţiile se vor desfăşura sub genericul “Luptă în ring, nu pe stradă”, iar preţul biletului pentru ambele întreceri este de 15 lei. (L.J.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *