Președintele PSD Marcel Ciolacu și-a anunțat marti, 20 august, colegii din partid, că va candida la alegerile prezidențiale.
„Vă salut, sunt Marcel Ciolacu. După ce m-am consultat cu foarte mulţi dintre domneavoastră, am luat decizia să candidez la preşedinţia României. Am vrut să aflaţi asta de la mine şi nu de la televizor, pentru că această decizie o vom dezbate sâmbătă la Congresul PSD. Avem cea mai bună echipă pentru România, aşa cum am arătat la toate alegerile din acest an. Sunt sigur că, împreună, vom reuşi să recâştigăm preşedinţia, după 20 de ani.
Sâmbătă, la Congres voi prezenta planul meu pentru România. Sper din toată inima să îmi acordaţi onoarea de a lupta în numele dumneavoastră şi al românilor, pentru a câştiga alegerile prezidenţiale. România are nevoie de stabilitate şi echilibru.
Vă propun să construim un program de dezvoltare a României care să plece de la ideile venite de la oamenii obișnuiți.
Este momentul ca prioritățile reale ale românilor să se reflecte în acest plan pe baza căruia să administrăm țara în următorii patru ani.
De aceea, lansăm această platformă prin care dorim să adunăm propuneri pe fiecare domeniu important, de la sănătate, educație, muncă și mediu la economie, transport, agricultură și justiție. Contez pe voi toţi şi vă aştept alături de campania noastră. Vă mulţumesc!”, le-a transmis Ciolacu, marţi colegilor din partid, într-un mesaj audio.
Iată câteva idei o parte trimise de români pentru viitorul țării:
”Investiții masive în educație, sănătate și infrastructura. Debirocratizare, încurajarea antreprenoriatului și sectorului privat, dezvoltarea industriei, dezvoltarea turismului, limitarea exploatării resurselor naturale, dezvoltarea energiilor regenerabile. CRESTEREA NIVELULUI DE TRAI, CRESTEREA PENSIILOR SI SALARIILOR, REALIZAREA UNEI BUNE PROTECTII SOCIALE! Toate funcțiile de conducere din sistemul de stat să se facă numai prin examene scrise cu subiecte naționale tip grilă și stoparea numirilor politice”.
”Salariu minim pe economie să fie egal cu salariul mediu net.
Ținând cont că prin sprijinul acordat de guvern acestor acționari, ai rețelelor de distribuție gaze, curent, carburant care decide soarta populației a diminuat natalitatea în România
Se susține de prea mulți ani acești acționari care decid traiul cetățenilor români prin creșterea abuzivă a costurilor acestor rețele de distribuție care asigură un trăi, un produs finit ajuns la raftul magazinelor.
Cred cu tarie că cetățenii români, după ce și-au îndeplinit datorita de a plăti lunar utilitățile , ar trebui să rămână cu minim 60% net din veniturile realizate pentru a susține generația tânără care ne poate asigura prin serviciul lor cotizația din salariul realizat pentru pensii și alocații. Natalitatea este scăzută în România, datorită faptului că acest guvern nu se implică pentru a susține familial”
”Ne dorim o țară unde sa putem lucra cu toții și să trăim decent, o țară in care sa lucreze și copiii noștri să nu mai fie nevoiți să plece sa lucreze in străinătate, ne dorim respect, cinste, onoare, disciplina și corectitudine de la cel mai mic până la cel mai mare. Să ne iubim țara, sa ne respectam unii pe ceilalți, să avem credinta in Dumnezeu și să respectăm cu toții legile, căci ceea ce vom semăna aceea vom culege”
”Bugetarea participativă să devină o practică obligatorie în sistemul public, bine reglementată din punct de vedere legal, pentru a asigura o implicare reală a cetățenilor în deciziile care le afectează direct comunitățile. Este esențial ca fiecare cetățean să aibă posibilitatea de a contribui activ la stabilirea priorităților bugetare, astfel încât resursele să fie alocate în mod transparent și eficient, în concordanță cu nevoile și dorințele reale ale societății. Printr-o reglementare clară și strictă, bugetarea participativă poate deveni un instrument puternic de responsabilizare a administrației publice și de consolidare a democrației la nivel local și național”.
Lasă un răspuns