Uricani – oraşul care moare încet sub oblăduirea celui mai bun politician al Văii Jiului

OLYMPUS DIGITAL CAMERA   În recenta şedinţă de consiliu, în care a fost aprobat bugetul local pe anul 2015, cu excepţia consilierilor locali ai opoziţiei care s-au abţinut de la vot, a fost votată şi o notă de fundamentare care face referire la necesitatea realizării documentaţiilor tehnico-economice pentru proiectul “Reabilitare termică a unor blocuri de locuinţe din oraşul Uricani”. Această notă nu cuprinde decât argumentul alocări unei sume de 170.000 de lei, fără a face referire la blocurile care vor fi reabilitate. Primarul Dănuţ Buhăescu are în intenţie să acceseze fonduri europene pentru reabilitarea blocurilor. “În cursul anului curent se va demara acordarea de fonduri nerambursabile de la U.E. în cadrul POR 2014-2020 şi se doreşte reabilitarea energetică a blocurilor de pe raza oraşului Uricani, iar pentru a putea depune cererile de finanţare, trebuie întocmite o serie de documentaţii tehnico-economice”, a spus în şedinţă, edilul uricănean.

Locuitorii oraşului Uricani sunt printre cei mai săraci din Valea Jiului şi rămâne de văzut cum vor contribui aceştia cu fondurile necesare accesării banilor europeni. Iar bugetul pe anul 2015 al oraşului Uricani este în sumă de 12.802,33 mii lei şi este axat în principal pe investiţii. Tot în cadrul şedinţei a fost aprobată organigrama UAMS, la acest proiect consilierii locali fiind lăsaţi cu ochii-n soare pentru că nu existau anexele, cu cele patru funcţii din organigramă. A fost nevoie de o pauză de câteva minute pentru aducerea documentelor care conţineau o organigramă seacă doar cu cele patru funcţii, cea de director care-i aparţine unui medic, un referent pentru contabilitate şi doi îngrijitori. Rând pe rând, a fost aprobată şi componenţa comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi de urbanism şi regulamentul de funcţionare a acestei comisii.

Consilierul Rebeca Zaharia l-a obligat pe primar să-l semneze, atrăgându-i atenţia acestuia că este o hârtie fără valoare dacă nu este semnată şi nu are număr de înregistrare. Acesta i-a spus că pot surveni modificări. “Da, modificări de care ar trebui să ştim şi noi”, a completat consilierul liberal. Au mai fost alocaţi 2500 de lei pentru florile care vor fi oferite de Ziua Femeii şi alţi 1000 de lei pentru concursul “Fii Star în ţara ta”, realizat în parteneriat cu o firmă privată din Vulcan, care promovează tinerele talente ale Văii Jiului. În rest, acelaşi scenariu cu care ne-am obişnuit în şedinţele de consiliu de la Uricani, când se fac afirmaţii răutăcioase de o parte şi de alta, isonul ţinându-l însuşi mai marele oraşului care, având de partea sa majoritatea în cadrul executivului local îşi permite, încă, să împroaşte cu noroi vechea guvernare şi să facă şi unele aluzii ironice, care ar trebui să le dea de gândit colegilor din partidul care l-a promovat şi ajutat. Şi cum roata mereu se învârte, nu se ştie niciodată din partea cui va veni surpriza. Cert este că oraşul Uricani are un viitor sumbru, fără nicio perspectivă de dezvoltare, dacă nu vor fi aduşi investitori, mai ales că mina se află pe programul de închidere, din martie începând lucrările de demolare. Peste 200 de mineri vor lucra pe programul de închideri de mine, alţii vor ieşi la pensie şi unii vor îngroşa rândul şomerilor.

Angella Dumitraşcu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *