Organizaţia PSD Lupeni va demonstra şi în 2015 că este cea mai bună

resmerita       Joi, 29 ianuarie, membrii organizaţiei municipale a PSD Lupeni au fost convocaţi la prima şedinţă de partid în care s-a făcut un bilanţ al anului 2014 şi s-au pus în discuţie toate evenimentele şi acţiunile care vor avea loc în anul 2015.

După prezentarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 şi aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli propus pentru anul 2015, Cornel Resmeriţă, preşedintele organizaţiei locale PSD a prezentat pe larg, celor peste 300 de membri prezenţi la şedinţă, realizările din anul 2014, printre acestea regăsindu-se, pe lângă victoriile politice în alegeri şi principalele realizări din punct de vedere al administraţiei publice locale, fie că vorbim de sănătate, educaţie, cultură, domeniul schiabil, infrastructură rutieră şi siguranţa cetăţeanului, etc. După ample discuţii, la care au luat cuvântul mai mulţi membri de partid, preşedintele PSD Lupeni, Cornel Resmeriţă a ţinut să le spună celor prezenţi că nu este de acord cu creşterea preţului la apă şi la utilităţile furnizate de APA SERV Valea Jiului, dar, având în vedere că se vor realiza investiţii pe fonduri europene şi în municipiul Lupeni este “mai bine să crească preţul apei cu un leu, dar să continue proiectele de reabilitare a reţelelor de apă şi de canalizare, decât să avem mizeria care există în cartiere”.

Membrii de partid au ridicat şi alte probleme care ţin de gospodărirea localităţii şi se încearcă rezolvarea lor, în funcţie de priorităţi şi de posibilităţile fiananciare de care dispune administraţia locală. Din punct de vedere politic, organizaţia municipală Lupeni a fost una dintre cele mai bune, obţinând rezultate deosebite, mult peste organizaţii mai mari din judeţul Hunedoara.

“În 2014, organizaţia municipală PSd Lupeni a fost la cele mai înalte standarde. Am câştigat toate alegerile care s-au desfăşurat în decursul anului, am obţinut cel mai bun scor la prezindenţiale, atât la primul tur cât şi la cel   de-al doilea, dar nemulţumirea organizaţiei noastre este că nu s-a câştigat şi la nivel de ţară. În 2015 ne vom concentra, dacă se vor organiza alegeri pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, să le câştigăm ca şi partid şi să ne impunem omul nostru în fruntea judeţului. Trebuie să fim foarte atenţi încă de acum şi să lucrăm pentru populaţie şi pentru oameni şi să demonstrăm cu adevărat că avem cei mai buni candidaţi”, a conchis preşedintele Cornel Resmeriţă.

O implicare deosebită în activitatea organizaţiei locale, care a contribuit din plin la realizarea multor deziderate, atât ale administraţiei publice locale a municipiului Lupeni, cât şi la nivelul Văii Jiului, a avut-o şi deputatul Cristian Resmeriţă cu ajutorul căruia s-au făcut angajari în cadrul Complexului Energetic Hunedoara, s-au adus fonduri necesare achitării lucrărilor la domeniile schiabile din Straja şi Parâng. Vicepremierul Liviu Dragnea a promis într-o conferinţă de presă şi ulterior, la sediul PSD Lupeni, că Valea Jiului va fi în atenţia guvernului prin continuarea investiţiilor şi demararea altora noi. În 2015, pe semestrul întâi, programul PSD Lupeni se va îndrepta spre depăşirea în bune condiţii a perioadei de iarnă şi demararea lucrărilor specifice perioadei de primăvară, pregătirea şi desfăşurarea         corespunzătoare a viitoarelor adunări generale a organizaţiilor locale, pentru alegerea noilor organe de conducere, inclusiv a consiliului municipal. Dintre activităţile propune a se organiza amintim: continuarea lucrărilor de introdu-cere a gazului metan în zonele unde acesta nu există, menţinerea la acelaşi nivel a taxelor locale, cât şi cele datorate instituţiilor centrale, cu excepţia celor impuse prin acte normative ale guvernului, continuarea subvenţionării familiilor cu venit minim garantat, asigurarea celor mai bune condiţii de transport pe drumurile publice din municipiul Lupeni, atragerea de noi membri, în special pentru organizaţiile de tineret. Prin activităţile propuse în 2015, organizaţia municipală a PSD Lupeni va demonstra, încă o dată, că este cea mai bună din Valea Jiului şi din judeţ, în interiorul partidului şi la nivel judeţean declanşându-se o competiţie constructivă şi de cooperare între toate organizaţiile locale.(E.D.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *