Consiliul local Lupeni s-a retras din Asociaţia SALVITAL

     salvital lupeni Prin decizia luată în şedinţa de marţi, 27 ianuarie 2015, consilierii locali lupeneni au aprobat, cu doar trei voturi împotrivă, retragerea din cadrul Ascociaţiei Salvital Hunedoara.

Începând cu anul 2013, în municipiul Lupeni funcţionează un punct de lucru al ISU Hunedoara, care a devenit între timp subunitate, ce are în componenţă şi un echipaj medical propriu, dotat şi echipat cu o ambulanţă conform prevederilor legale, care deserveşte atât muncipiul Lupeni, oraşul Uricani cât şi staţiunea montană Straja. Această subunitate îşi desfăşoară activitatea în cadrul fostei Case a Muzicii, ce a fost reabilitată şi modernizată de administraţia locală, iar în prezent, Consiliul local plăteşte o parte din cheltuielile de funcţionare a acesteia. Privitor la acest aspect, trebuie să facem precizarea că echipajul medical beneficiază de o autoutilitară a IGSU, care a fost dată ISU Hunedoara, şi care a fost repartizată mai apoi, la Lupeni. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul gărzii de intervenţie de la Baru Mare. Deci, nicio legătură cu Salvital Hunedoara. În ceea ce priveşte numărul de intervenţii, conform datelor comunicate de forurile superioare, echipajul medical al punctului de lucru de la Lupeni a intervenit în anul 2014 la 934 de cazuri, iar de la începutul anului 2015, la 82 de cazuri.

„Consider că nu se mai impune ca municipiul Lupeni să fie membru în Asociaţia Salvital, înfiinţată pentru asigurarea finanţării activităţii de tip SMURD. Retragerea din această asociaţie nu înseamnă că cetăţenii municipiului nostru nu vor mai beneficia de serviciile echipajelor de acest gen, ci că nu vom mai fi nevoiţi să achităm servicii de care cetăţenii Lupeniului nu au beneficiat oricum în ultimii doi ani”, a precizat primarul Cornel Resmeriţă.

Elena Dragomir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: