,,Poporul României este poporul Maicii Domnului”

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Mănăstirea Lainici a fost în sărbătoare de praznicul “Intrării Maicii Domnului în Biserică”. La altarul acestui cinstit aşezământ monahale au fost ridicate şi înălţate rugăciuni de laudă şi mulţumire pentru Maica Domnului, cea care este Maica poporului românesc. Sute de credincioşi au participat încă din ajunul marii sărbători religioase creştine, întru cinsirea bisericii vechi a sfântului aşezământ monahal, o construcţie care datează de la începutul secolului al XIX – lea. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei şi Arhiepiscopul Craiovei şi de un sobor de preoţi şi diaconi.

În timpul slujbei au fost hirotoniţi doi preoţi. Hirotonia diaconului şi a preotului se face de un arhiereu, prin punerea mâinilor unită cu rugăciunea sfinţirii, după Arhiercticon, prin care i se transmite darul de a sluji cele sfinte la altar, ca o continuare a misiunii apostolice spre slava lui Dumnezeu, mântuirea sufletului aproapelui şi a lor înşişi. Taina hirotoniei se face numai în altarul bisericii, fiindcă cei hirotoniţi vor sluji numai în altar, în chip public, ca să participe câţi mai mulţi oameni, fiindcă misiunea lor este de a sluji pe aproapele. “Sârguiţi-vă de a face toate după voia lui Dumnezeu, având în frunte pe episcop ca locţiitor al lui Dumnezeu, pe preoţi ca pe soborul apostolilor şi pe diaconi care sunt bine plăcuţi, care au încredinţată slujirea lui Iisus Hristos”.

Pelerinii s-au închinat la moaştele Sfântului Cuvios Irodion şi la Icoana Maicii Domnului “Grabnic Ascultătoare” făcătoare de minuni. Marea sărbătoare s-a încheiat cu o tradiţională agapă la care au participat, toţi credincioşii. În cuvântul său de învăţătură. Mitropolitul Olteniei, Irineu, le-a spus credincioşilor că “Poporul României este poporul Maicii Domnului. Maica Domnului este plină de har, iar în Templu a stat alături de îngeri, s-a hrănit cu hrană cerească atât pentru viaţa pămânească, ci şi pentru harul de a deveni Maica lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu”.                 Angella Dumitraşcu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *