Protest! Jucătorii lupeneni vor juca cu banderole albe

         hercules   „Vom protesta la adresa Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara pentru modul în care ne tratează”

Dan Voicu, antrenorul echipei de fotbal Hercules Lupeni, spune că la meciul de campionat cu Aurul Certej, ultimul din turul de campionat, elevii săi vor purta banderole albe şi vor întârzia cu 15 minute intrarea pe teren ca semn de protest faţă de deciziile pe care Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara le ia la adresa echipei sale.

Partida de campionat dintre Hercules Lupeni şi Gloria Geoagiu a umplut paharul pentru lupeneni, după ce aceştia s-au plâns de prestaţia arbitrului Denis Haidiner. Lupenenii cred că arbitrajele ostile nu sunt deloc o întâmplare şi că vor lua atitudine în ceea ce priveşte modul în care înţeleg cavalerii fluierului să-şi facă datoria.

            „Pentru toate măsurile care s-au luat împotriva noastră, dar şi pentru arbitrajele de care avem parte în ultima vreme vom lua poziţie. Eu nu sunt unul dintre cei care dau vina pe arbitri, dar acum chiar s-a umplut paharul. Nu se mai poate să stăm cu mâinile încrucişate şi să nu facem nimic. În semn de protest la adresa Asociaţiei Judeţene de Fotbal la partida cu Aurul Certej, de sâmbătă, vom juca cu banderole albe şi vom întârzia 15 minute intrarea pe terenul de joc. Este inadmisibil la câte lucruri am fost supuşi în această ediţie de campionat”, a declarat Dan Voicu. “În meciul cu Gloria Geoagiu ne-a arbitrat un arbitru care iniţial fusese suspendat pe o perioadă nelimitată şi s-au găsit să-l trimită tocmai la Lupeni, unde a pierdut meciul din mână, mă refer la Denis Haidiner. Au fost meciuri cheie în acest campionat pe care noi le-am pierdut pe mâna arbitrilor, acre paradoxal au luat note mari de la observatori. Meciurile noastre sunt filmate se putea vedea clar de ce maniere de arbitraj am avut parte, dar nimeni nu a luat nicio măsură în acest sens”, a spus Voicu. Arbitrul Denis Haidiner a fost suspendat pe o periodă nelimitată după greşelile de arbitraj comise în meciul dintre Jiul Petroşani şi Cetate Deva, când s-a considerat că tânărul arbitru a viciat rezultatul în defavoarea echipei devene. (L.J.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: