PSD cere imperativ ministrului Energiei să comunice public cât costă compensarea energiei pe luna aprilie

          Partidul Social Democrat solicită seriozitate, implicare și documentare temeinica partenerilor de Coaliție pe tema energiei. Speculațiile, arbitrariul, solicitările fanteziste de zeci de miliarde de lei de la bugetul statului nu își găsesc locul în identificarea unor soluții coerente și viabile pentru problemele presante ale românilor provocate de criza prețurilor la energie.

PSD nu a propus și nici nu ar fi putut propune diminuarea plafonului pentru compensarea prețurilor la energie. PSD a susținut în permanență revenirea, temporară, la o piața de energie reglementată, așa cum era înainte de liberalizarea haotică ce a provocat creșterea excesivă a ratei inflației, cu deteriorarea nivelului de trai și a economiei naționale.

În privința schemei de compensare implementate până în prezent de Ministerul Energiei, PSD consideră că aceasta nu a produs efectul scontat de a tempera creșterile speculative ale prețurilor la energie și gaze naturale. În contextul în care companiile din sector anunță multiplicarea profiturilor față de anul precedent, este evident că aceste creșteri ale prețurilor la energie conțin în continuare o componentă speculativă importantă, fără nicio legătură cu costurile de producție.

PSD consideră că e profund incorect ca aceste profituri nejustificate să fie susținute la nesfârșit din banii contribuabililor, așa cum s-a întâmplat până acum prin schema de compensare.

Spre deosebire de această schemă, în care statul plătește diferența dintre prețul plafonat și cel practicat de companii după bunul plac, reglementarea propusă de PSD are în vedere stabilirea prețurilor la un nivel decent, prin raportarea la evoluția costurilor reale de producție, transport și distribuție de energie electrică și gaze naturale. OUG 27/2022 instituie obligația Ministerul Energiei de a face plata compensărilor către producătorii de energie, pentru consumatorii non-casnici, în temeiul documentelor justificative cerute de lege.

Spre corecta informare a opiniei publice, Ministrul Energiei, Virgil Popescu, trebuie să comunice la cât se ridică suma necesară compensării aferentă lunii aprilie – prima lună de aplicare a noului mecanism de plafonare-compensare, care este valabil până în luna martie 2023. Fără această informație esențială este lipsită de sens orice discuție în spațiul public despre “zecile de miliarde de lei” de care ministerul Energiei “ar avea nevoie” pentru plata compensațiilor la energie și pe care ministerul Finanțelor “ar refuza să le asigure”. Cifrele sunt clare.

Până în prezent, Ministerul Energiei a plătit compensații la energie cu o valoare totală de 1,8 miliarde de lei, pentru intervalul noiembrie 2021- martie 2022. Iar din 5,35 miliarde de lei- bugetul total alocat pentru acest an- până în luna iunie, a reușit să consume doar 1,37 de miliarde de lei. Mai exact: pentru primul semestru 2022 execuția bugetară este de 26%. În aceste condiții, este evident că bugetul rămas, la care se adaugă și cele 2,5 miliarde de lei primite la rectificarea bugetară, asigură ministerului Energiei resursele necesare pentru a-și onora obligațiile asumate, inclusiv în privința compensărilor la energie. Orice solicitare de finanțare suplimentară trebuie să fie dublată, potrivit legii, de documente justificative.

”Cred că prioritatea un,  la toată lumea în acest moment,  este să găsim soluţiile cele mai bune pentru preţurile la energie. Sunt două componente clare, este această perioadă când energia este deja vândută şi să vedem abordarea pentru anul viitor, când încă 75% din energie nu este vândută”, a spus liderul social- democraților,  Marcel Ciolacu.

Arthur Gărdescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: