Aleşii uricănenilor pe The American Way via Băile 1 Mai

Buhăescu pe THE AMERICAN WAY  iar consilierii pe “The 1 Mai Way”

“În ultimii şapte ani, autorităţile executive locale din oraşul Uricani nu au mai parti-cipat la nicio vizită de studiu în ţări cu o administraţie solidă şi perfomantă, iar ofertele venite din China, SUA şi alte ţări ale U.E. sunt oportune, iar schimbul de experienţă şi încercarea de transpunere în practică a modelului de succes al managementului din SUA, care cu certitudine se află în vârful administraţiei şi democraţiei, sunt binevenite”, se arată în Nota de fundamentare semnată de nouă consilieri locali din Uricani.

În baza acestei fundamentări beton, nouă consilieri uricăneni vor petrece în perioada 5-12 septembrie a.c., la Băile 1 Mai, iar primarul Buhăescu, însoţit de viceprimarul Braia vor translata pe “THE AMERICAN WAY” de la  “vârful administraţiei şi democraţiei”. Costurile sunt pe măsura destinaţiilor, adică 20.720 lei facsimil uricanipentru reumatismele consilierilor şi 15.628 pentru Las Vegasul primarului. În total peste trei sute cincizeci de milioane de lei vechi alocaţi de administraţia uricăneană pentru pohtele primarului şi ale câtorva yes-meni din consiliul local. Dacă adunăm şi miliardul alocat pentru Zilele Uricaniului constatăm că la Uricani criza nu se face simţită, miorlăielile lui Buhăescu pe la posturile de televiziune fiind doar de ochii lumii, bugetul fiind îndestulător pentru toate proiectele edililor. Este adevărat că nici un sacrificiu nu este prea mare dacă primarul Dănuţ Buhăescu şi viceprimarul Corneliu Braia vor afla în SUA “CE PUTEM FACE NOI PENTRU A ATINGE PERFORMANŢELE LOR” în administraţie, iar consilierii locali, pe lângă dezmorţirea oaselor şi a articulaţiilor anchilozate în lungile şedinţe de consiliu, în care se votează tot ce propune primarul Buhăescu, vor acumula cunoştinţe despre “dezvoltarea locală, măsuri de eficientizare a managementului public”. Magnific!

Să mai zică cineva că la Uricani este criză şi se trăieşte greu. Oare ce ar zice totuşi premierul Victor Ponta dacă ar afla că OUG 26 din 6 iunie 2012, care limitează cheltuielile cu deplasările, este facultativă pentru administraţia Buhăescu care conduce destinele uricănenilor spre progres şi bunăstare.

Andrei VLAD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *