Rechizitele gratuite au ajuns la beneficiari

OLYMPUS DIGITAL CAMERA    Elevii care şi-au depus dosarele pentru a beneficia de rechizite gratuite, oferite prin programul naţional implementat de Ministerul Educaţiei Naţionale, le pot ridica de la şcoala unde aceştia învaţă. Zilele trecute în şcolile din municipiul Lupeni au ajuns aceste rechizite şi ele diferă în funcţie de nivelul şcolar al elevului. În anul acesta şcolar MEN a repartizat judeţului Hunedoara suma de 175.300 lei, pentru achiziţionarea de rechizite destinate elevilor cu situaţii financiare precare. Cele mai multe solicitări de rechizite au venit din Valea Jiului.

Acest program de sprijin pe care-l derulează de mai mulţi ani ministerul de resort are scopul de a reduce rata abandonului şcolar în rândul elevilor cu situaţii financiare dificile şi se adresează în special elevilor care sunt înscriţi în învăţământul de stat, primar şi gimnazial, la cursurile de zi, care fac parte din familii al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie 2014, este de maxim 50% din salariul de bază minim pe ţară. Conţinutul pachetelor acordate elevilor variază în funcţie de specificul claselor în care elevii sunt înscrişi.

Un pachet pentru clasa I conţine două caiete de tip I, două caiete de tip II, un caiet special abecedar, un caiet special de matematică, două caiete de matematică, două caiete de desen, patru creioane, un stilou cu 24 de rezerve, creioane colorate, radieră, riglă acuarele cu pensulă, ghiozdan, ascuţitoare, beţişoare şi patru coperţi pentru caiete. De cealaltă parte, un elev de clasa a VIII-a va primi patru caiete dictando, trei caiete de matematică, zece caiete studenţeşti, creioane, pixuri, ascuţitoare şi o pungă din plastic.

Elena Dragomir

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *