S-a început introducerea gazului metan pe Maleia

gaz avram     Amplă desfăşurare de forţe pe Maleia în zona Insemex. În doar câteva ore, o armată de muncitori, dotaţi cu toate sculele şi utilajele necesare, de la escavatoare la roabe şi târnăcoape au „atacat” şantierul noii conducte de gaz metan deschis în zona Maleia. Aceasta urmează traseul recent instalatei conducte de canalizare, investiţie făcută cu bani europeni şi care va avea punct final zona Rusu din masivul Parâng. Deşi autorităţile locale au declarat că asemenea lucruri nu se vor mai întâmpla, cei care instalează utilităţi urmând a se sincroniza pentru a nu se sparge strada de mai multe ori, acest lucru nu se întâmplă în acest caz, constructorii spărgând din nou pe lângă conducta de canalizare.

Dar, fiind vorba despre o investiţie majoră pentru locuitorii zonei, promisă chiar în campania electorală, acţiunea are circumstanţe atenuante. Din păcate, elanul constructiv s-a stins după numai o zi de muncă, săparea şanţului pentru instalarea conductei de gaz fiind sistată după doar câteva sute de metri, în zona proprietăţii directorului Apa Serv, Costel Avram.

Până la închiderea ediţiei nu am reuşit să-l contactăm pe edilul Petroşaniului pentru a afla cauzele opririi lucrărilor, dar cu siguranţă acestea vor fi reluate în cel mai scurt timp pentru ca şi locuitorii de pe Maleia să beneficieze, pe lângă canalizare şi de alte atribute ale civilizaţiei, cum ar fi racordarea la sistemul de distribuţie a gazului metan.

Andrei VLAD

 

 

One comment

  1. Aida Popa spune:

    Sunt firme capuse care au spart drumul de pe Maleia, EON gaz neavand nici o implicare in acest sens. Pe mine ca ma deranjeaza este ca aceste lucrari ar fi trebuit facute din bani europeni pentru modernizarea oraselor, avand in vedere ca strada Maleia apartine orasului Petrosani, iar impozitul pe care il platim este de zona rezidentiala, dar fara gaz in anul 2019. Este strigator la cer cum se abuzeaza de faptul ca aceasta strada este locuita in mare parte de oameni in varsta care nu mai pot decat sa se supuna oricaror decizii ale edilului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: