Cele 10 măsuri cerute de PSD pentru suținerea Guvernului Ciucă

PSD face apel la responsabilitate din partea actorilor politici care negociază în aceste ore viitorul ţării şi al românilor. Partidele de dreapta care doresc să susţină guvernul trebuie să lase deoparte orgoliile politice şi cele legate de împărţirea „ciolanului” puterii şi să formeze o majoritate parlamentară care să legifereze formarea noului cabinet.

Fiecare oră costă vieţi omeneşti nevinovate şi fiecare zi aruncă România în prăpastie. PSD a fost primul partid care, de mai bine de un an, a tot cerut politicienilor puterii, în repetate rânduri, pacturi și armistiții pentru sănătatea românilor. Și în actuala criză politică, PSD a fost primul partid care a arătat deschidere pentru un dialog cu premierul desemnat și a propus – ca bază a unei înțelegeri pentru a trece criza – planul PSD cu cele zece  măsuri urgente.

Din păcate, președintele PNL a subminat din start șansele oricărei continuări a discuțiilor și a tratat cu indiferență măsurile propuse de PSD pentru români și firmele românești. PSD consideră că un armistițiu politic este absolut necesar, dar unul probat prin fapte concrete ale partidelor care au produs actuala criză politică.

Iată și care sunt cele zece măsuri urgente cerute de PSD:

Plafonarea prețurilor la energie – o scădere imediată a facturilor cu -43% la energie și -23% la gaze naturale, pentru o perioada de 6 luni;

Compensarea facturilor plătite de consumatorii casnici și IMM-uri la nivelul din luna decembrie a anului 2020;

Subvenționarea gigacaloriei pentru consumatorii din sistemul centralizat la nivelul din luna decembrie a anului 2020;

Aplicarea Legii consumatorului vulnerabil, aplicarea normelor metodologice, simplificare și debirocratizare;

Creșterea alocațiilor pentru copii – cu 40,2% pentru copiii cu vârste între 2-18 ani si cu 40,5% pentru copiii între 0-2 ani și cei cu handicap;

Creșterea salariului minim, treptat, cu pînă  la 3.000 de lei pentru cei cu studii superioare și cu până la 2.740 lei pentru cei fără studii superioare, pînă în ianuarie 2022;

Creșterea pensiilor, conform Legii 127/2019;

Gestionarea pandemiei (vaccinare + testare), suplimentarea cu 1.500 de paturi ATI în decursul al 30 de zile, creșterea stocurilor de urgență și atragerea personalului medical;

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – adoptarea sistemului de implementare;

Alocarea fondurilor la nivel local – pentru finalizarea investițiilor cu fonduri UE și pentru funcționarea autorităților locale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: