Astăzi, Cupa Straja la alergare

           Astăzi, iubitorii sportului, adică 60 de copii până în 12 ani, sunt invitați la mișcare  de Asociația Clubul Sportiv Sorii Junior din Lupeni.  Evenimentul sportiv  se desfășoară în colaborare cu Primăria municipiului Lupeni.

Concursul de alergare, organizat special pentru copii, se va desfășura  pe un traseu bine stabilit,  cu dificultăți specifice vârstei.  Organizatorii le-au pregătit diplome, cupe, tricouri și, cu toții, vor fi premiați, ca o motivare de a face  mișcare, sport și în viitor.

”După Cupa Straja la fotbal, din această vară, iată că, încercăm să  promovăm acum  și alte ramuri sportive, în special în rândul celor mici. De această dată, alergăm în Straja, promovând mișcarea, sănătatea. Vrem să le aducem un zâmbet pe buze celor care iubesc sportul și putem să spunem că avem copii talentați în comunitate,  care pot face performanță. Ei trebuie numai să fie doar  descoperiți, ajutați, promovați. Avem colegi care pot face acest lucru,  bine pregătiți și vă pot spune, că pe viitor de Lupeni, și echipele sale, veți auzi numai de bine, de performanțe.  Și mă bucur că avem alături de noi, oameni de suflet care ne sprijină și care, iubesc sportul”, a ținut să spună, principalul organizator, Sorin Corpadi.

”Sportul constituie una dintre activitățile care au fost, sunt și vor fi îndrăgite de locuitorii Lupeniului, de toate vârstele. Acesta este un motiv în plus pentru ca noi, administrația locală, să susținem activitatea sportivă în municipiul Lupeni, mai ales atunci când este vorba de copii și tineri implicați în derularea unor evenimente sportive. Mă bucur să am reușit să revigorăm mai multe ramuri  și să organizăm astfel de competiții sportive, cum este și cel de azi. Le urez tuturor mult succes”, a declarat și primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Evenimentul sportiv de astăzi este un bun prilej de a promova și statiunea Straja.

Angella Dumitrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: