Lucrările la parcarea de la Agrement se desfășoară conform graficului

         Administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram și  Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, au verificat stadiul lucrărilor care se desfășoară la parcarea de la Agrement.  Realizarea prezentului proiect are ca scop îmbunătățirea accesului la obiectivul turistic de interes județean – stațiunea Straja și implicit dezvoltarea economică a întregii regiuni Valea Jiului. Proiectul se realizează în doua etape, în parteneriat cu Primăria municipiului Lupeni.

 În prima etapă, finanțată din bugetul Consilliului Județean Hunedoara, se va realiza o parcare în zona Agrement pe o suprafață de 3159.45 mp, cu o valoare de 1.390.991 lei.

Consiliul Local al municipiului Lupeni va finanța cea de-a doua etapă a proiectului, obiectivul 2 – modernizare și reabilitare drumuri și alei, în valoare de 7.326.908,50 lei.

”Straja este una care ne preocupă de foarte multă vreme și am căutat în permanență soluții, în primă fază pentru a identifica și a extinde locurile de parcare, mai apoi pentru a trece la modernizarea acestora. În ultimii ani, cu eforturi deosebite, am reușit să facem pași semnificativi în această direcție, motiv pentru care stațiunea Straja a devenit una dintre cele mai apreciate stațiuni turistice de iarnă din România. Suntem gazde ospitaliere și ne dorim să asigurăm turiștilor noștri servicii publice de cât mai bună calitate, lucru pe care l-am făcut și-l vom face în continuare. Sprijinul pe care-l primim în acest sens de la Consiliul Județean Hunedoara este unul esențial, pentru că implementarea acestui proiect va aduce mai multă siguranță și mai mult confort pentru turiștii care vor veni la Straja și care-și vor putea parca mașinile în mod corespunzător la parcarea de la baza telegondolei. Apreciez implicarea partenerilor noștri de la Consiliului Județean Hunedoara  în derularea acestei investiții majore,  care va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării turismului într-una din cele mai apreciate stațiuni turistice din județul nostru”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Potrivit contractului de execuție al acestei investiții, muncitorii de la Zona D din Petroșani,  au la dispoziție doar patru luni pentru a finaliza lucrările. Ambiția constructorului este de a-și mobiliza toate resursele umane și materiale,  în așa fel încât,  la debutul sezonului de schi din acest an, turiștii care vor alege Straja, ca destinație, să găsească la baza domeniului schiabil o parcare modernă, sigură, care să satisfacă toate cerințele actuale.

O dezvoltare coerentă, bazată pe proiecte viabile așa cum prevede și noul program de tranziție, ce se va derula în Valea Jiului și implicit la Lupeni, poate aduce, pe viitor la bugetul local peste un milion de euro. Primăria municipiului Lupeni își dorește dezvoltarea domeniului schiabil în stațiunea Straja prin atragerea de fonduri nerambursabile sau guvernamentale în acest sens.

Stațiunea Straja este  vizitată săptămânal de mii de turiști din toată România, fie că vin în tabere sau în pelerinaj la Schitul din Straja. Stațiunea este una în care raportul de calitate a serviciilor și prețul plătit pentru acestea este  unul acceptabil pentru toate buzunarele.

Iar sezonul de  iarnă  2020-2021 a fost cel mai bun din toate timpurile, de când există stațiunea, în ceea ce priveștea fluxul de turiști și sumele încasate de la aceștia.

Aici, au contribuit din plin  campaniile de promovare a staţiunii,  materialele de presă şi târgurile de turism unde s-a făcut lobby pentru prezentarea zonei Văii Jiului şi  a domeniului schiabil din Straja.

Iar investițiile continuă în această perioadă, mai multe detalii urmând a fi prezentate, într-un amplu articol, în numerele viitoare.

Angella Dumitrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: