Complexul Energetic Hunedoara ar putea avea parc de celule fotovoltaice

Conducerea Complexului Energetic Hunedoara are în plan ca în cadrul structurii să producă energie dintr-un mixt energetic. După ce s-a vorbit de microhidrocentrale dar şi de grup pe gaz, conducerea CEH lansează acum şi ipoteza energiei fotovoltaice. Totul pentru ca la final preţul Megawatt-ului să fie unul mic, pretabil pentru export în condiţiile în care CEH-ul poate produce, dar nu are piaţă de desfacere.

Daniel Andronache, directorul Complexului Energetic Hunedoara, susţine că discuţiile pentru un parc de celule fotovoltaice sunt foarte avansate. Parcul este corelat cu proiectul microhidrocentralelor şi al grupului pe gaz, dar şi cu procesul de retehnologizare al minelor.

“Am pornit investiţia în desulfurarea de la Paroşeni, suntem într-o fază foarte avansată pentru a realiza desulfurarea şi retehnologizarea la termocentrala Mintia, ceea ce ar însemna că practic partea energetică nu ar trebui să mai aibă niciun fel de probleme de mediu şi de rentabilitate. Am reuşit să demarăm cele două IPP-iuri pentru microhidrocentrală şi grupul pe gaz. Am îndrăznit să gândim şi suntem destul de avansaţi în discuţii, acum punem şi pe hârtie să facem un parc de celule fotovoltaice, toate acestea în ideea de a produce mai ieftin Megawatt-ul. În acest moment lucrăm şi la caietul de sarcini pentru a începe achiziţia în vederea retehnologizării minelor din Valea Jiului”, a declarat Daniel Ansdronache.

Potrivit sursei citate, investiţiile în retehnologizarea mneritului se vor finaliza până în toamna anului viitor. Mai mult, toate aceste investiţii ar trebui să conducă la un Megawatt ieftin care să poată fi exportat pentru că până la această oră Complexul Energetic Hunedoara nu a pordus la capacitate maximă.

“Acum a crescut puţin consumul. Nu avem piaţă la nivelul la care am putea produce, dar prin aceste măsuri vom reuşi să producem energie mai ieftină pe care să ne pregătim să o dăm la export”, a mai spus directorul CEH.

Andronache afirmă că structura energetică hunedoreană are şanse de viaţă pe termen mediu şi lung. “Eu cred că pe termen scurt am depăşit momentul foarte greu din vară. Poate am luat măsuri extrem de dure, am redus foarte mult cheltuielile, dar am depăşit acel moment. La această oră nu discutăm în niciun fel despre insolvenţă pentru că nu avem de ce să facem acest lucru. De privatizare, sigur o gândim şi cred că ar fi un lucru benefic. Lucrăm la această parte de privatizare care ar putea apărea în 2014, dar indiferent dacă vom face privatizare sau vom rămâne în această formă, complexul va funcţiona”, susţine Andronache. Directorul Complexului Energetic Hunedoara spune că stocul de huilă rezultat în urma importului masiv făcut de Termocentrala Mintia anul trecut a fost diminuat undeva la 150 de mii de tone şi s-a evitat  autoaprinderea cărbunelui în silozuri. Complexul Energetic Hunedoara va produce în viitor atât energie pe bază de cărbune, cât şi pe bază de gaz şi apă, planul fiind ca până în 2016 când se va finaliza instalaţia de desulfurare şi retehnologizarea grupului 4 de la Mintia să fie construită o primă microhidrocentrală care să producă minim 10 Megawatti. Mai apoi, planul prevede construcţia unui grup microhidroenergetic, astfel încât preţul megawattului produs de CEH să ajungă undeva la 35-40 de euro. Mai nou, cei de la CEH vor şi un parc de celule fotovoltaice. O primă microhidrocentrală este deja în plan şi ar putea fi construită cu ajutorul chinezilor, aceasta urmând a fi construită pe Mureş, în zona termocentralei de la Mintia.(M.M.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *