Femeile social-democrate din Lupeni şi Vulcan şi-au ales liderele

cristi si presedintele psd vale    Joia trecută, femeile social-democrate din vestul Văii Jiului, din municipiile Lupeni şi Vulcan şi-au ales liderele în cadrul conferinţelor municipale de alegeri. Fiecare dintre femeile participate la cele două conferinţe s-a simţit apreciată la adevarata valoare, acest lucru reieşind din rapoartele de activitate prezentante în plen. Le-au stat alături liderii organizaţiei judeţene a PSD Hunedoara: preşedintele Laurenţiu Nistor, preşedintele executiv Cristian Resmeriţă, preşedinta organizaţiei judeţene de femei Liliana Ţolaş, precum şi o viitoare aspirantă la preşedenţia organizaţiei judeţene, Natalia Intotero. Alegerile în organizaţiile de femei  au fost devansate cu un an în toată ţara. A fi femeie în vemurile moderne presupune implicare în toate domeniile şi nici politica nu face abstracţie. Femeile şi-au pus amprenta în cadrul organizaţiilor locale, judeţene şi naţionale. Femeile social democrate din Valea Jiului, în special cele din Lupeni şi, în general,  femeile social democrate hunedorene, au dovedit colegilor bărbaţi, că merită să fie tratate de la egal la egal. Se ştie clar că organizaţiile PSD din judeţul Hunedoara şi Valea Jiului a avut o contribuţie deosebită în câştigarea alegerilor locale şi parlamentare. Femeile au demonstrat că rezultatele obţinute se datorează dăruirii, implicării şi nu de multe ori generozităţii de a dedica din timpul liber semenilor, comunităţii în general.

În faţa celor 142 de membre delegate, preşedinta organizaţiei municipale a PSD Lupeni a spus “Contribuţia femeilor în organizaţia PSD Lupeni, de la precedenta conferinţă, a fost una substanţială. Ne-am regăsit implicate în viaţa politică şi socială, în şcoli, în sănătate, în alte instituţii locale. Alături de ceilalţi cetăţeni am trăit succesele şi eşecurile prilejuite de diversele etape ale existenţei noastre. Poate cea mai importantă implicare a femeilor a fost în campaniile electorale, unde prezenţa noastră a fost foarte bună prin participare, de la persoane foarte tinere până la femei cu vârste venerabile. (…) Ceea ce mi se pare demn de toată lauda, este că femeile din organizaţie vin alături de organizaţia mare a PSD, de domnul primar, de domnul deputat, total dezinteresate, neurmărind niciun interes personal, ci doar ideea de a ne fi mai bine tuturor, de a se implica cât pot în eforturile generale, de a schimba ceva pentru o viaţă mai bună.

Deputatul Cristian Resmeriţă, preşedintele executiv al PSD Hunedoara a scos în evidenţă activitatea depusă de femeile social democrate din Lupeni “realizându-se o structură socio profesională echilibrată, s-a reuşit cunoaşterea mai bine a realităţilor şi nevoilor mediului social şi economic din Lupeni şi Valea Jiului.(…)  Mă bucur că sunt alături de dumneavoatră şi vreau să vă asigur şi pe viitor de tot sprijinul meu”.

A fost subliniată implicarea femeilor în toate activităţile derulate de organizaţie judeţeană a PSD, acest lucru fiind accentuat de preşedinta organizaţiei de femei, Liliana Ţolaş, care, în faţa contracandidatei sale, Natalia Intotero,  şi-a prezentat programul de măsuri de viitor, competiţia dintre cele două candidate anunţându-se încă de pe acum ca fiind una strânsă. După prezentarea programului de activitate al OFSD Lupeni pe anul viitor s-a votat noua componenţă: Maria Pestrea – preşedintă, Rodica Câmpean – vicepreşedintă, Florica Bolosin – vicepreşedintă, Leontina Stanciu – secretar. Totodată s-a stabilit ca la conferinţa judeţeană de alegeri a femeilor social democrate Hunedoara să participe un număr de 22 membre, şi desemnate ca şi candidate opt membre care să facă parte din Consiliul Judeţean al OFSD.

La Vulcan, conferinţa municipală de alegeri s-a desfăşurat în prezenţa a 119 membre şi  a invitaţilor staffului organizaţiei judeţene de partid şi locale. Cristina Baleia, fosta preşedintă a fost realeasă din nou,  în a coordona pe femeile social democrate din Vulcan. Îi vor sta alături vicepreşedintele: Liliana Dănescu, Mihaela Condurache, Tatiana Ciovică,  iar secretar  a fost aleasă – Cristina Ionaşc.

“Direcţiile referitoare la dezvoltarea economico-socială a României în perioada  următoare presupun unirea tuturor forţelor democrate din USL care să ducă la depăşirea situaţiei grele în care se află poporul român. În acest sens pentru perioada următoare ne propunem următoarele activităţi politice şi organizatorice: întărirea organizaţiilor locale prin aducerea de noi membre, de calitate, în aşa fel încât să reprezentăm cel puţin 55% din membrii organizaţiei municipale faţă de 45 % cât reprezentăm acum; pregătirea unor femei puternice, cu o adevărată pregătire politică, profesională şi socială, militante adevărate pentru drepturile femeilor, pentru viitoarele alegeri locale, în vederea obţinerii unui număr mai mare de locuri în Consiliul Local; trimestrial, cel puţin o dată, se vor ţine seminarii dedicate femeilor în ceea ce priveşte educaţia, sănătatea, legislaţie specifică acestora; implicarea în găsirea unor locuri de muncă pentru femei şi promovarea în funcţii de răspundere a celor mai reprezentative şi responsabile membre de partid; sprijinirea şi participarea la acţiunile organizate de Primăria şi Consiliul Local Vulcan, de organizaţia PSD municipală şi judeţeană, de parlamentari, pregătirea pentru referendumul de aprobare a modificărilor aduse Constituţiei  prin informarea şi participarea femeilor la acesta; participarea şi susţinerea la alegerile europarlamentare a doamnei Daciana Sârbu; participarea şi susţinerea la alegerile prezidenţiale a reprezentantului USL domnul Crin Antonescu; organizarea de acţiuni de depistare şi de ajutorare a familiilor defavorizate; colaborarea cu celelalte organizaţii de femei din Valea Jiului la organizarea unor acţiuni dedicate femeilor; se vor marca diferite evenimente culturale, sociale, politice prin acţiuni, seminarii, tipărirea primei reviste a organizaţiei femeilor din Vulcan; etc.  Împreună cu propunerile care se vor face în cadrul acestei conferinţe şi a celor venite din partea tuturor membrelor de partid, biroul organizaţiei care va fi ales, va responsabiliza şi va implica fiecare membră de partid să participe la dezvoltarea organizaţiei şi să nu uităm că rezultatul fiecărui scrutin dă nota fiecărei organizaţii”, a  spus  în plenul conferinţei,  preşedinta organizaţiei de femei, Cristina Baleia.   Din partea OFSD Vulcan la Conferinţa judeţeană a femeilor vor participa 23 de membre delegate şi-şi vor depune candidatura pentru Consiliul Judeţean, şapte membre. În cadrul celor două conferinţe municipale de alegeri a fost subliniată încă odată împlicarea femeilor în toate activităţile derulate de organizaţiile locale, judeţene şi naţionale, de la simple întâlniri cu simpatizanţii la lupta din campania electorală, câştigate prin obţinerea unor poziţii de conducere la nivel naţional, judeţean  local, cele de consilieri locali şi judeţeni cât şi posturi cheie în structurile deconcetrate, etc.

“Eu vreau să vă mulţumesc tuturor. O să sper şi sunt convinsă că veţi fi alături de mine la viitoarea conferinţă, pentru că, numai împreună vom lupta pentru ca judeţul, Valea Jiului,  să prospere şi toată ţara. Putem împreună să facem lucruri frumoase, să continuăm activităţile socioculturale, să intensificăm contactul cu anumite categorii sociale, cu persoanele vârstice, cu persoanele cu handicap, cu copiii instituţionalizaţi, care pe lângă necesităţile zilnice au nevoie de atenţie din partea societăţii, de comunicare, de informaţi ori îndrumări pe care toate membrele, prin poziţiile pe care le ocupă, sunt abilitate să le ofere”, a concluzionat preşedinta organizaţiei judeţene de femei, Liliana Ţolaş.                       Angella DUMITRAŞCU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *