Ştefania Stănilă, la al doilea Mondial din viaţa sa

stefania-stanila-            Gimnasta din Valea Jiului, Ştefania Stănilă, declarată anul acesta cetăţean de onoare al oraşului Aninoasa, va participa, săptămâna viitoare, la al doilea campionat mondial din cariera sa. Astfel Ştefania Stănilă alături de Anamaria Ocolişan sunt considerate ca fiind speranţele României la Mondialul din China unde sunt aşteptaţi peste 600 de gimnaşti şi gimnaste din 74 de ţări, întrecerea fiind programată între 3 şi 12 octombrie, în Centrului Sportiv Guangxi, un complex cu o capacitate a tribunelor de 9000 de locuri.

Tinereţea ar putea fi însă un atu pentru România la Nanning, acolo unde peste o săptămână va începe cea de a 45-a ediţie a Campionatelor Mondiale. Formatul competiţiei prevede că primele 24 de echipe se vor califica pentru ediţia Campionatelor Mondiale din 2015, de la Glasgow, de unde primele opt vor obţine “biletele” pentru Brazilia, iar cele de pe locurile 9 – 16 vor participa, în 2016, la ultimul turneu de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio. Formaţia tricoloră are o medie de vârstă de 16.6 ani, în condiţiile în care la feminin se înregistrează o medie de 22.5 ani, cea mai ridicată din istoria campionatelor mondiale, din 1987 de când se fac asemenea calcule. În plus, echipa României va fi supervizată, în premieră, de trei antrenori noi şi mai tineri, după ce Octavian Belu şi Mariana Bitang s-au retras de la Lotul Olimpic. La nivel de lot, cea mai experimentată componentă a echipei este Larisa Iordache (18 ani), de la Dinamo Bucureşti. Ea este secondată, din perspectiva maturităţii, de Ştefania Stănilă şi Anamaria Ocolişan, ambele de la CNS “Cetate” Deva, care au câte 17 ani. Baza echipei este asigurată de patru sportive de numai 16 ani: Silvia Zarzu (CSM Oneşti), Andreea Munteanu (CNS “Cetate”), Paula Tudorache (Dinamo Bucureşti) şi Ioana Nicoară (CNS “Cetate”). Dintre cele şapte doar Larisa Iordache şi Ştefania Stănilă au mai concurat la un Campionat Mondial, în vreme ce celelalte cinci sunt debutante la o astfel de competiţie. La competiţia din China sunt aşteptaţi peste 600 de gimnaşti şi gimnaste din 74 de ţări, întrecerea fiind programată între 3 şi 12 octombrie, în Centrului Sportiv Guangxi, un complex cu o capacitate a tribunelor de 9000 de locuri. Se vor afla în competiţie, sportive din: Argentina, Australia, Azerbaijan, Belgia, Belarus, Brazilia, Bulgaria, Canada, Chile, China, Taipei, Columbia, Cehia, Spania, Finlanda, Franţa, M. Britanie, Germania, Grecia, Ungaria, India, Islanda, Italia, Japonia, RPD Coreeană, Coreea de Sud, Mexic, Olanda, N. Zeelandă, Polonia, Puerto Rico, România, Africa de Sud, Rusia, Singapore, Suedia, Elveţia, Ucraina, SUA, Uzbekistan, Venezuela, Croaţia, Danemarca, Israel, Kazakhstan, Lituania, Norvegia, Portugalia, Slovenia, Serbia, Vietnam.                              L.J.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: