VALEA JIULUI așteaptă luminița de la capătul TUNELULUI, banii pentru ITI

            Zilele acestea se împlinesc 22 ani de la mineriada anului 1999, care a pecetluit soarta Văii Jiului. După declaraţiile ministrului Radu Berceanu, că va închide minele de la Dâlja şi Bărbăteni, liderul minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a cerut, nici mai mult nici mai puţin, decât 10.000 de dolari pentru fiecare disponibilizat, şi 500 de dolari, ca pensie pe viaţă.

În decembrie 1999 se declanşează greva generală. La 15 ianuarie 1999, Judecătoria Petroşani declara ca ilegală greva  minerilor, iar în 18 ianuarie, Miron Cozma decide declanşarea „Marşului către capitală” pentru recuperarea drepturilor ce li se cuveneau minerilor.    Jandarmii închid Defileul Jiului, dar barajele acestora au fost distruse de minerii revoluţionari.  Cozma a decis continuarea marşului spre Bucureşti, alegând drumul cel mai scurt, prin Râmnicu-Vâlcea.

La acţiunea minerilor s-au solidarizat şi contingente de mineri din Oltenia, Banat, precum şi alte categorii de muncitori. Minerii erau transportaţi de 70 de autobuze şi peste 200 de autoturisme şi se deplasau disciplinat, având cercetaşi trimişi ca să culeagă informatii despre dispunerea în teren a forţelor de ordine. Aveau o organizare cvasimilitară, fiind grupaţi în funcţie de exploatările  miniere de unde proveneau. Pe drum, coloana de protestatari a fost întâmpinată cu aplauze de către populaţia civilă din localitătile gorjene.  Guvernul a decis închiderea traficului feroviar pe Valea Oltului, iar pe Autostrada Bucureşti-Piteşti au fost grupate dispozitive de jandarmi. Datorită reţelei de informatori, minerii au aflat din timp că la Costesti, Vâlcea (la ieşirea din Horezu) era amplasat un nou baraj al forţelor de ordine şi au decis să petreacă noaptea de 20/21 ianuarie în Horezu. „Bătălia” de la Costeşti  a început în jurul orelor 14.00 şi s-a încheiat în jurul orelor 17.00, cu victoria minerilor. Forţele de ordine aveau aproximativ 2000 de combatanţi, inclusiv trupe speciale DIAS şi BAOLP, numărul minerilor fiind de aproximativ 15-20.000, minerii au străbătut pe jos cei trei kilometri dintre Horezu şi Costeşti. Au încercuit zona şi au atacat din toate părţile. Din spate, jandarmii au fost atacaţi de sătenii din Costeşti. Numărul jandarmilor căzuţi în mâna minerilor se ridica la peste 1500, iar prefectul de Vâlcea din acele vremuri, Nicolae Curcăneanu, a fost şi el prizonier.  Coloana de manifestanţi îşi continuă drumul spre Râmnicu Vâlcea, după ce au îndepărtat stabilopozii şi stâlpii de beton aflaţi pe şosea. Preşedintele Emil Constantinescu instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul ţării în data de 22 ianuarie,  iar primul ministru Radu Vasile acceptă dialogul cu minerii, eveniment care a avut loc la Mănăstirea Cozia în 23 ianuarie 1999.

În urma acestei întâlniri a fost încheiată „Pacea de la Cozia” un acord în care guvernul era de acord cu revedicările minerilor, neînchiderea minelor Dâlja şi Bărbăteni şi neînceperea urmării penale împotriva liderilor minerilor.

Dar, niciodată acest pact nu a fost respectat, martor ocular la semnarea acestor documente fiind însuși părintele Grigorie, pe care l-am revăzut cu prilejul unei acţiuni culturale inițiatăde Clubul de Presă  şi care a avut amabilitatea să ne declare următoarele: „Nici până în prezent nu am înţeles de ce nu s-a respectat înţelegerea dintre părţi. Minerii erau foarte paşnici, dar şi-au negociat viitorul foarte greu.  Nu pot să uit starea tensionată de la începutul discuţiilor, dar, la un moment dat, când a trebuit să le servim masa, starea s-a detensionat iar rugăciunile rostite în incinta bisericii, la umbra marelui voievod Mircea parcă le-au dat înţelepciunea de a cădea la pace şi de a nu pune ţara în pericolul izbucnirii unui război

civil. Miron Cozma era un om cu verticalitate şi este păcat că a suferit doar pentru că a dorit să le fie respectate drepturile ortacilor săi. Ne-am revăzut când s-au împlinit un număr de ani de la mineriadă şi pot să spun că a rămas acelaşi om în care, odinioară, minerii credeau în el. Acum vremurile l-au redus la tăcere. Dar numai dialogul pune capăt conflictelor, dialogul constructiv şi nu violenţa. Îmi aduc aminte cum părintele stareţ Vartolomeu Andronic stătea şi-i supraveghea îndeaproape şi se ruga în acelaşi timp bunului Dumnezeu să le lumineze tuturor minţile. Ţin minte că în iureşul de atunci,  era curtea mănăstirii plină de presă şi la un moment dat,  premierul Radu Vasile, Dumnezeu să-l ierte, că a trecut la cele sfinte, a avut nevoie la toaletă. Nu se putea ieşi pe uşă şi l-am scos prin trapeza (locaşul) unde se servea masa şi care dădea tot la bucătărie. A fost un moment amuzant,  dar în acelaşi timp şi un moment de care depindea suguranţa naţională. Şi de acolo a fost îmbarcat direct în maşina de serviciu cu care a venit la mănăstire şi a plecat ca să scape de sutele de jurnalişti şi de televiziuni,  care erau aici,  la noi. A fost o vreme haină, tuturor le-am oferit atunci ceai şi alimente în funcţie de posibilităţile noastre”, a ţinut să declare părintele Grigorie.

Dar, aşa cum spune şi părintele Grigorie, Pactul de la Cozia nu s-a respectat. Judecătorii secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie l-au condamnat pe Miron Cozma la 18 ani de închisoare pentru instigare la subminarea puterii de stat a minerilor care au venit la Bucureşti. În februarie 1999 Cozma declaşează o altă mineriadă, dar la Stoeneşti minerii sunt înfrânţi, confruntarea se lasă cu vărsare de sânge, iar liderii minerilor sunt arestaţi şi încarceraţi. „Prin Pactul încheiat la Cozia a fost evitat un război civil, pentru stabilitatea României. Chiar dacă Constantinescu a scos Armata şi tancurile împotriva noastră, a minerilor, nu avea nicio şansă. Până la urmă, istoria va face dreptate”, declara Miron Cozma, la comemorarea mineriadelor, răniţilor  şi morţilor acesteia.

Pacea de la Cozia – „Nicio parte nu a câştigat, în schimb a câştigat ţara”

Aflat în faţa unui conflict fără precedent, Primul Ministru Radu Vasile acceptă dialogul cu minerii, eveniment care a avut loc la mănăstirea Cozia, la 22-23 ianuarie 1999. În urma acestuia a fost încheiată „Pacea de la Cozia”, un acord în care Guvernul convenea respectarea revendicărilor minerilor, neînchiderea minelor Dâlja şi Bărbăteni şi neînceperea urmăririi penale împotriva liderilor minerilor. Prima dată a venit la Cozia fostul prefect şi  atunci mi-am dat seama că se va întâmpla ceva în rândul obştei noastre de călugări paşnici, slujitori ai Domnului. Apoi au venit liderii din cele două bazine miniere, Valea Jiului şi din Gorj, câte patru persoane. Prima dată au intrat în biserică şi s-au rugat şi după aceea au venit aici, în această trapeză, le-am pus să mănânce. Curtea era plină de ziarişti. Apoi, a apărut şi primul ministru, cu Înalt Preasfinţitul Ion. Au început negocierile. Presfinţitul Ion s-a dus direct în spatele lui Radu Vasile, de parcă se simţea ceva în ceafa ta. A pendulat între liderii de sindicat  şi a stat în spatele fiecăruia când se ridica tonul şi vocea. Totul s-a desfăşurat în mod paşnic. (…) Dacă ar fi să o ia de la capăt, ce ar cere minerii, acuma??? Totul a fost ok, şi până la Revoluţie, minerul era un om repectat în societatea românească. Dacă stăm şi ne gândim, aveau niste drepturi, dar nu numai ei, toată lumea avea. Omul nu avea grija zilei de mâine. Dar, acum la ce îţi foloseşte??? Că ai vile, maşini, hipermarketuri şi toate astea???. Te uiţi la calea ferată, vezi cuiele ieşite afară, firele, nu vezi un cantonier să meargă cu ciocănelul  să vadă ce e acolo, ne-au năpădit buruienile, şi atuncea??? Pe Valea Oltului treceau trenuri, după trenuri, de marfă, de călători.  Atâta timp cât sunt cei care sunt, România nu are un viitor… pentru că nu este interes a se dezvolta. Ne-am învăţat să stăm cu mâna întinsă, la chermul altora… Avem o ţară bogată, pentru că am străbătut-o şi în lung şi în lat, unde mai vezi grânele şi bogăţiile ţării, Străinii au cumpărat terenuri, iar românii sunt acum, sclavii lor, aşa cum era odată să lucreze pentru o bucată de pită şi un blid de mălai. Asta este economia??? Globalizarea a început,  iar omenirea  şi-a întors faţa de la Dumnezeu şi cu cât electronic creşte, cu atât credinţa scade. Ce tradiţii aveam de Crăciun, de Paşte, de alte sărbători. Portul, tradiţia şi  câte şi mai câte. Acum ce e??? Avem libertate şi nu ştim ce să facem cu ea??? Biserica se construieşte, dar nu este formată din ziduri, ci din oameni. Omul care este credincios şi care-şi păstrează credinţa, nu se rătăceşte dar oamenii care nu înţeleg… de noi depinde încotro merge biserica, obştea, comunitatea”, a ţinut să ne declare Părintele Grigorie, cel care a fost părtaş la semnarea „Păcii de la Cozia”.

Acum, la 22  ani de la cea de-a cincea mineriadă, mineritul se îndreaptă cu paşi repezi către colaps.  Termocentralele Paroşeni şi Mintia furnizează cu greutate energie în SEN, în funcţie de cărbunele  extras de la minele din Valea Jiului, care încă mai funcţionează, şi cu cel adus, din import.

În  Valea Jiului, mineritul este acum, pe închidere.

Cu toţii aşteptăm LUMINIŢA DE LA CAPĂTUL TUNELULUI, banii, fondurile europene pentru ITI Valea Jiului, pe care o va  gestiona, SPERĂM, CU SUCCES,  structura înființată la nivelul ministerului Fondurilor Europene.

Angella Dumitrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: