Senatorul CRISTIAN RESMERIŢĂ: ”Voi continua să susţin interesele Văii Jiului”

                Senatorul PSD  CRISTIAN RESMERIŢĂ a intrat din nou în cursa electorală pentru un nou mandat de senator şi putem să spunem că este cel  mai activ parlamentar care reprezintă interesele Văii Jiului, la toate nivelurile. Are la activ două mandate de deputat şi unul de senator.

 Este  preşedinte al organizaţiei municipale PSD Lupeni, una dintre cele mai puternice organizaţii  social-democrate din judeţ şi din ţară, şi are o activitate parlamentară destul de laborioasă, centrată pe problemele CEH, ale pensionarilor minieri, problematica infrastructurii deficitare a Văii Jiului, problemele sociale, etc.  

A fost ales în circumscripţia electorală nr.22 Hunedoara, colegiul uninominal nr.4. Este membru în comisia de energie infrastructură şi resurse minerale din  11.09.2018, secretar al comisiei de mediu din 17.09. 2018, şi  membru al Comisiei Permanente comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru relaţia cu UNESCO.  Are la activ 92 de iniţiative legislative şi unele dintre ele au devenit deja legi, de care beneficiază locuitorii Văii Jiului şi nu numai.

   LEGILE SENATORULUI CRISTIAN RESMERITA:

L 155/2016 – recalcularea pensiilor pentru cei ieşiti la pensie după 01.01.2011

L 221/2018 – recalcularea pensiilor pentru cei ieşiti la pensie după 1990 până la 01.01.2011

L 135/ 2019 –  LEGEA RESMERIŢĂ I – reducerea stagiului de cotizare la 15 ani

L 163/2020 – LEGEA RESMERIŢĂ II – reducerea varstei de pensionare cu 2 ani

Una dintre preocupările majore ale senatorului hunedorean este modul în care este gestionată activitatea de la CEH, cel mai mare angajator al judeţului.

CEH dă de lucru, în prezent, la  aproximativ 4000 de salariaţi într-o zonă în care oportunităţile de angajare sunt relativ reduse. Energia produsă în Valea Jiului acoperă circa 7% din consumul naţional, dar cu ce costuri?!… iar cărbunele este, încă, esenţial pentru securitatea energetică a României.

Astăzi, există puţine surse de energie cu un grad de sustenabilitate mai mare, în ciuda controverselor legate de costurile de exploatare sau de mediu.

Legat de situaţia grea cu care se confruntă la ora actuală CEH şi evenimentele nefericite care au îndoliat Valea Jiului, l-au determinat pe senatorul Cristian Resmeriţă să ceară lămuriri de mai multe ori, de la ministerul de resort, sub oblăduirea căruia funcţionează CEH, despre prejudicierea complexului şi despre ”modul în care se fac investiţiile necesare pentru a se evita apariţia accidentelor de muncă datorită lipsei materialelor şi tehnologiei învechite” .

Acesta a tras de nenumărate ori semnal de alarmă, vizavi de situaţia în care se află CEH. Lipsurile majore care existau şi încă există  în cadrul abatajelor minelor din Valea Jiului,  au avut  şi  consecinţe fatale, soldate cu accidentele de muncă mortale, care s-au petrecut în ultimii ani. Acesta a susţinut CEH şi datorită implicării acestuia s-au făcut angajări în sectoarele deficitare, dar, odată cu schimbarea conducerii şi viziunii de conducere CEH se află în  reorganizare administrativă, din cauza datoriilor imense acumulate, de-a lungul timpului şi ”bunei gestionări” a acestuia.

De-a lungul mandatului său de senator, Cristian Resmeriţă a fost prezent la întâlnirile cu factorii decizionali din guvern, cu comisarii europeni  care au vizitat Valea Jiului şi a cerut în mod  expres, ca Valea Jiului să beneficieze  de o axă de finanţare dedicată zonei.

”Ori venim cu nişte soluţii speciale, şi toată această deschidere pe care o văd pentru Vale şi la cei prezenţi aici, dar şi la colegii mei de la Bucureşti cu care discut problemele acestei zone, ori nu avem şanse de rezolvare. Ideea unanimă a celor de aici din sală, localnici – şi nu dorim să fim favorizaţi – este că trebuie făcută o axă de finanţare dedicată acestei zone, care este foarte săracă. Ne confruntăm cu o depopulare masivă, oamenii pleacă, nu numai în străinătate, ci şi în oraşele mari din ţară, căutând locuri de muncă. Este singura soluţie”,  spunea senatorul hunedorean, la  conferinţa cu tema „Regiunile carbonifere din România în tranziţia energetică”, ce a avut loc la Petroşani în 2018. Acum, Valea Jiului are în dezbatere o nouă strategie de dezvoltare şi face parte din zonele ce vor beneficia de sprijin cu prioritate din partea  Uniunii Europene.

Pe adresa pensionarilor mineri din Valea Jiului, beneficiari ai Legii 221/2018 al cărui iniţiator este chiar senatorul social-democrat din Valea Jiului,  încă din 2019, au început să sosească noile decizii emise de Casa Naţională de Pensii, care certifică creşterea semnificativă a drepturilor de pensie.

  ”Beneficiarii Legii 221/2018, pensionarii care au lucrat în grupele I şi II de muncă şi au ieşit la pensie în perioada 1990-2010, au început să primească noile Decizii de pensie, recalculate cu diferenţe pozitive. Acestea vin, aşa cum am mai precizat, după ce, într-o primă fază, le-au fost transmise şi deciziile recalculate conform Legii 192/2015”, a declarat senatorul Cristian Resmeriţă.

Acesta arată că între Deciziile emise pe Legea 192/2015 şi cele de recalculare a pensiilor în baza legii 221/2018, există majorări semnificative ale drepturilor de pensie cuvenite celor care au lucrat în grupele I şi II de muncă, acestea fiind între 30% şi 50%. Peste 5000 de foşti  mineri au primit  deciziile cu pensiile recalculate.

Alte 200 de decizii de recalculare a pensiilor de urmaş vor ajunge la beneficiari, acestea fiind în totalitate femei, soţiile celor care au lucrat în mină în perioada 1990-2010, acestea, beneficiind de recalculare începând cu data de 1.10. 2018  şi pe lângă pensia recalculată,  au primit şi sumele  restante.

În anul 2019, senatorul hunedorean a intervenit în rezolvarea situaţiei în care, 371 de salariaţi ai SNÎMVJ riscau să ajungă pe drumuri din cauza suspendării Ordonanţei 36.

Acesta a identificat şi soluţiile optime pentru ca personalul angajat să fie reluat de către CEH, iar discuţiile s-au purtat  între directorul general, liderul de sindicat de la Muntele, Darius Câmpean şi alţi factori de decizie, de care depindea soarta a 371 de salariaţi.

Senatorul Cristian Resmeriţă depunea în cursul lunii septembrie 2019  o nouă iniţiativă legislativă prin care solicită completarea alin. 5 al art. 65 din Legea 263 / 2010, în sensul introducerii localităţilor din Valea Jiului, astfel încât, locuitorii acestei zone să poată beneficia de pensionarea anticipată cu doi ani, fără a suporta penalităţile aferente.

„Aşa cum am precizat în expunerea de motive, propunerea legislativă vizează doar persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în Valea Jiului şi care au desfăşurat activităţi lucrative în această zonă timp de minimum 30 de ani consecutiv. Fac precizarea că iniţiativa legislativă este justificată şi de faptul că persoanele care au lucrat în exploatările miniere, au fost expuse ani la rând noxelor şi pulberilor cu efect nociv asupra organismului, iar acest lucru le-a scăzut semnificativ speranţa de viaţă. Iar prin promovarea acestei iniţiative legislative rezolvăm o problemă socială, protejând dreptul efectiv la pensie al tuturor cetăţenilor”, spunea senatorul hunedorean.

Acum, se aşteaptă decizia finală  din Camera Deputaţilor  pentru ”Sporul de  Valea Jiului” ce trebuie acordat acelor categorii sociale care activează în sănătate, învăţământ, protecţia copilului şi a persoanelor vârstnice.

“ Cred că toată lumea este de acord cu mine că problemele cele mai importante cu care se confruntă încă, din păcate, regiunea Văii Jiului, dar şi o bună parte a judeţului Hunedoara, pe care eu le reprezint în Senat, sunt cele legate de funcţionarea Complexului Energetic Hunedoara şi cele legate de situaţia pensionarilor, de problemele economic-sociale ale zonei.  În ceea ce priveşte situaţia CEH, încă din 2018  am atras atenţia Ministerului Energiei şi Primului Ministru asupra situaţiei delicate în care se află acest agent economic,  care a avut şi încă are nevoie de sprijinul statului român,  pentru a putea funcţiona. Cât despre necesitatea menţinerii în funcţiune a acestui complex energetic, răspunsul fără echivoc constă chiar în situaţia de astăzi a Sistemului Energetic Naţional, care funcţionează cu import masiv de energie.  Pe parcursul anului 2018 am reuşit să iniţiez, împreună cu alţi colegi de partid, hunedoreni sau nu, un proiect de lege prin care CEH şi CEO vor fi scutite de obligativitatea achiziţionării de certificate verzi. E un pas foarte important, multe din sancţiuni la cele două entităţi venind pe această linie. Apoi, revenind la ce spuneam înainte, am reuşit să-i convingem pe cei de la Comisia Europeană că activitatea minelor Lupeni şi Lonea nu se poate opri brusc, cum era prevăzut,  salvând astfel pentru o perioadă locurile de muncă ale câtorva sute de angajaţi de la cele două exploatări de huilă.  Avem cea mai performantă termocentrală din ţară, pusă la punct şi din punct de vedere ecologic, cum am atras atenţia şi în comisia de mediu din care fac parte, avem încă huilă bună de exploatat, şi atunci de ce să nu mergem înainte încă ani buni de-acum încolo?  Pentru asta mă voi lupta şi  în viitorul mandat de senator.  Uitaţi-vă ce nevoie are sistemul energetic al ţării, acum iarna, de cărbunele românesc. Este nevoie de cărbunele românesc,  pentru a susţine Sistemul Energetic Naţional, pentru păstrarea locurilor de muncă a mii de oameni în Valea Jiului sau la colegii din judeţul Gorj. Voi continua să susţin interesele Văii Jiului şi a locuitorilor ei, care m-au trimis în Parlamentul României să îi reprezint. Întotdeauna mă consult cu cetăţenii, cu pensionarii, cu mai multe categorii sociale, pentru a afla cu ce probleme se confruntă aceştia. Voi susţine administraţiile locale, proiectele viabile care sunt benefice zonei noastre şi tot ceea ce  este constructiv şi benefic pentru Valea Jiului şi pentru hunedoreni”, a subliniat senatorul Cristian Resmeriţă.

Comandat de PSD – Partidul Social Democrat –

Organizaţia Judeteană Hunedoara;

CUI mandatar 11200020

Realizat de SC ARIVA MEDIA SRL

CUI 30080508      

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: