Legea RESMERIȚĂ II a ajuns pe masa preşedintelui, KLAUS IOHANNIS, pentru PROMULGARE

   După un parcurs de 10 luni, inițiativa legislativă 31/2020 a senatorului Cristian Resmeriță prin care aproximativ 80% din populația județului Hunedoara va beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, a ajuns in punctul final, acela de a fi promulgată de Președintele României.

În data de 20 iulie 2020, proiectul de lege inițiat de senatorul Cristian Resmeriță prin care vârsta standard de pensionare pentru locuitorii din: Uricani, Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Petroșani, Petrila, Baia de Criș, Ghelari, Băița, Hunedoara, Călan, Orăștie, Deva, Certej, Teliuc, Brad scade cu doi ani fără penalizare a ajuns pe masa Președintelui la PROMULGARE.

 „Mă bucur foarte mult că inițiativa mea legislativă a ajuns în punctul final, acela al promulgării de către Președintele României, după care aproximativ 80% din cetățenii județului Hunedoara vor beneficia de efectele acestei legi, care le reduce vârsta de pensionare cu doi ani. Sunt convins, că domnul președinte Klaus Iohannis va promulga această lege cu efecte benefice pentru un număr foarte mare de oameni”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.(R.S.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: