80 miliarde de euro pentru România

                   Klaus Iohannis, Angela Merkel, Emmanuel Macron, Mark Rutte și ceilalți șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au ajuns luni noapte la un acord fara precedent, într-un context extraordinar. După tratative maraton la primul summit “în persoană” după izbucnirea pandemiei, cei 27 de lideri europeni au aprobat pachetul uriaș de relansare economică a Uniunii Europene în urma crizei provocate de coronavirus, un plan de 1.824 de miliarde de euro compus dintr-un fond de redresare de 750 de miliarde de euro (Next Generation EU) și un Cadru Financiar Multianual 2021-2027 (CFM) de 1.074 de miliarde de euro.

De asemenea, liderii europeni au depășit dificultățile și în ce privește condiționalitățile, iar acordarea fondurilor europene va fi supusă în premieră criteriului respectării statului de drept, în timp ce acordarea granturilor din cadrul NGEU va fi evaluată din perspectiva obiectivelor cuprinse în recomandările specifice de țară. Acordul între șefii de stat sau de guvern a fost obținut la ora 6:30, marți dimineață, după patru zile și patru nopți de negocieri, transformând acest summit într-unul dintre cele mai lungi din istoria Uniunii Europene.

”După discuţii foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile şi patru nopţi de negociere, am obţinut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare. Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, şcoli, pentru a moderniza marile sisteme publice. Este, de asemenea, foarte important de ştiut că o parte semnificativă din aceşti bani vor fi folosiţi pentru relansare, pentru revigorare economică”, a declarat  președintele Klaus Iohannis, la Bruxelles, la finalul reuniunii extraordinare a Consiliului European.

Acordul fără precedent la care au ajuns cei 27 de șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană privind planul de 1.824 de miliarde de euro cuprinde, în premieră, un regim de condiționalitate privind statul de drept în scopul protejării intereselor financiare ale Uniunii. Liderii europeni au depășit dificultățile în ce privește condiționalitățile, iar acordarea fondurilor europene va fi supusă în premieră criteriului respectării statului de drept.

Interesele financiare ale Uniunii sunt protejate în conformitate cu principiile generale incluse în tratatele Uniunii, în special valorile articolului 2 din TUE. Consiliul European subliniază importanța protecției intereselor financiare ale Uniunii. Consiliul European subliniază importanța respectării statului de drept. Pe baza acestui context, un regim de condiționalitate va fi introdus pentru a proteja bugetul și Next Generation EU“, se arată în concluziile adoptate.

Conform documentului agreat, pașii procedurali se vor desfășura după cum urmează: Comisia Europeană va propune măsuri în cazul încălcării statului de drept, iar Consiliul UE le va adopta prin vot cu majoritate calificată, însemnând 55% dintre statele membre ale UE care reprezintă 65% din populația UE.

Liderii statelor membre invită, de asemenea, Comisia Europeană să prezinte noi măsuri pentru protejarea bugetului UE și instrumentului Next Generation EU împotriva fraudei și deficiențelor.

“Aceasta va include măsuri pentru a asigura colectarea și comparabilitatea informațiilor privind beneficiarii finali ai finanțării UE în scopul controlului și auditului, care vor fi incluse în actele de bază relevante. Combaterea fraudei necesită o implicare puternică a Curții de Conturi Europene, OLAF, Eurojust, Europol și, după caz, EPPO, precum și a autorităților competente ale statelor membre”, se  mai  arată în document.

Arthur Gărdescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: