SPITALUL MUNICIPAL LUPENI, PRIMUL DIN ȚARĂ LA EVALUAREA PROIECTELOR CU FINANȚARE EUROPEANĂ A DOTĂRILOR ÎMPOTRIVA COVID-19

                 Proiectul depus de Primăria Municipiului Lupeni pentru Spitalul Municipal Lupeni se situează pe primul loc din țară la evaluarea proiectelor depuse pentru a primi finanțare din fonduri europene, necesare achiziționării de echipamente medicale și modernizarea Sectiei ATI.

În luna mai, potrivit unui comunicat oficial al Ministerului Fondurilor Europene, primele instituții care au depus cereri pentru achiziționarea echipamentelor medicale din fonduri europene au fost Primăria Municipiului Lupeni pentru dotarea Spitalului Municipal Lupeni și Spitalul Clinic de Urgență ”Bagdasar Arseni ”din București.  
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță declara la vremea respectivă că  a urmărit cu maximă atenție apariția acestei axe speciale de finanțare din fonduri europene, derulată de Ministerul Fondurilor Europene și a depus un proiect necesar pentru a veni în sprijinul cadrelor medicale  precum și al pacienților de la Spitalul Municipal Lupeni în lupta împotriva pandemiei cu virusul COVID-19 și nu numai, întrucât tratarea cazurilor de îmbolnăviri cu acest virus necesită aparatură și echipamente performante.  

În luna mai am fost prima instituție din țară care a depus cerere de finanțare pentru a obține fonduri europene prin programul – POIM/819/9/1/ Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19,   pentru proiectul ”Extindere si dotare A.T.I. Spital Municipal Lupeni”, care după cum se știe este declarat spital suport pentru pacienți COVID-19 confirmați pozitiv, la vremea respectivă fiind doar două cereri depuse, noi si Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni”din București.  Cu bucurie am primit vestea că proiectul nostru este primul pe lista de evaluare, aflându-se acum în etapa de verificare administrativă și a eligibilității, după finalizarea acestei etape, în data de 15 iulie 2020 vor fi semnate primele 10 contracte de finanțare,  achiziționarea acestor echipamente medicale precum și a dotărilor pentru modernizarea spitalului sunt foarte importante în lupta cu coronavirusul dar și pentru tratarea tuturor tipurilor de afecțiuni. Vom continua  eforturile ca Municipiul Lupeni să se dezvolte din fonduri europene”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.(R.S.)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: