Pentru primarul Lucian RESMERIȚĂ – sănătatea cetățenilor este pe primul loc!

            Spitalul Municipiului Lupeni și Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni sunt primele spitale care au depus cereri pentru decontarea cheltuielilor echipamentelor medicale din fonduri europene  

Comunicatul de presă al Ministerului Fondurilor Europene precizează faptul că, primele spitale care au depus cereri pentru decontarea cheltuielilor echipamentelor medicale din fonduri europene după apelul lansat vineri, 15 mai, sunt Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni și Spitalul Municipiului Lupeni. 

Sănătatea cetățenilor municipiului Lupeni a fost întotdeauna o prioritate pentru primarul Lucian Resmeriță. De-a lungul timpului, administrația locală lupeneană a realizat importante investiții in Spitalul Municipal Lupeni, concretizate în echipamente medicale moderne pentru tratarea sănătății cetățenilor. După declararea acestuia Spital suport COVID-19, au fost alocați 3.000.000 lei pentru  achiziționarea unei aparaturi performante necesare dotării Sectiei ATI a spitalului, pentru tratarea cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus.

Pentru a veni în sprijinul cadrelor medicale  precum și al pacientilor în lupta împotriva pandemiei cu virusul COVID-19, tratarea cazurilor de îmbolnăviri cu acest virus necesitând aparatură și echipamente performante, primarul Lucian Resmeriță a depus vineri, 15 mai, un proiect pentru atragerea unei finanțări din fonduri europene cu care va fi achiziționată aparatură medicală pentru dotarea secției A.T.I. a Spitalului Municipal Lupeni.

Am depus o cerere pentru obținerea unei finanțări prin Programul Operațional de Infrastructură Mare, pentru proiectul ”Extindere si dotare A.T.I. Spital Municipal Lupeni (Spital suport pacienți COVID-19 pozitiv. Proiectul are o valoare de 16.471.000 lei, cu acesti bani vor fi achiziționate echipamente medicale performante pentru dotarea Secției A.T.I. a Spitalului Municipal Lupeni, echipamente necesare medicilor în lupta împotriva noului coronavirus. Vom continua să atragem cât mai mulți bani din fondurile europene pentru dezvoltarea Lupeniului”, a declarat primarul municipiului Lupeni,  Lucian Resmeriță. (R.S.)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: