Amendă pentru lipsa declarației și a măștii

                  Începând de astăzi,  cei care merg în afara localității sunt obligați să dețină o declarație pe proprie răspundere în care să fie precizate motivele deplasării. Amenzile pentru această abatere ajung la 2.500 de lei. Amenzi se vor aplica și  pentru cei care nu poartă mască în spațiile publice închise.

Măsura este inclusă în Hotărârea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, iar amenda va fi aplicată începând de azi, odată cu intrarea în vigoare a legii pentru starea de alertă.

Lipsa declaraţiei pe proprie răspundere când călătoreşti între localităţi (la distanţe mai mari de 30 km) poate fi sancţionată cu aceleaşi amenzi minime de 500 de lei şi maxime de 2.500 de lei.

Sancţiunile sunt menţionate în lege. Prevederea care vizează declaraţia este inclusă în articolul 65, litera m): „circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă”. Amenda aplicată variază între 500 şi 2.500 lei (articolul 66. litera a).  Purtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise, potrivit anexei “Măsuri de prevenire și control a infecțiilor aplicabile pe durata stării de alertă”, atașată Hotărârii nr. 24 a CNSSU. Persoanele care nu respectă obligația de a purta mască în spațiile menționate pot fi sancționate contravențional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 15 mai 2020) raportat la art.65 lit.h, respectiv “nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții“ se sancționează cu amendă între 500 de lei și 2500 de lei.

Arthur Gărdescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: