4 milioane de lei pentru Școala Gimnazială nr. 2, Lupeni

            Municipiul Lupeni se află într-o continuă transformare. Investiții majore s-au derulat de-a lungul anilor, iar rezultatele se văd cu ochiul liber. Una dintre prioritățile administrației publice locale este, reabilitarea și modernizarea infrastructurii rețelei de educație.

Dacă săptămâna trecută veștile bune vizau Școala Gimnazială nr.3, acum alte vești extraordinare fac referire la Școala Gimnazială nr. 2 din Lupeni.

Primarul municipiului Lupeni anunță locuitorii și opinia publică, că ”proiectul de reabilitare, modernizare și dotare Școala Gimnazială nr. 2, Lupeni a intrat în faza de precontractare. Este vorba de fonduri europene și reprezintă pentru noi, ca și administrație locală, un nou succes. Atunci când ai o echipă de oameni care știu să-și facă datoria, avem și certitudinea victoriei. Am reușit să atragem nu mai puțin de 4 milioane de lei din fonduri nerambursabile, bani cu care vom efectua, la această unitate școlară, lucrări de reabilitare, de modernizare și de dotare cu mobilier și cu echipamente performante. În plus, proiectul prevede efectuarea de lucrări de reparații și modernizare a sălii de sport și a terenului de fotbal din curtea acestei școli. Ne dezvoltăm cu fonduri europene, iar educația și rețeaua de învățământ,  va avea parte, în perioada următoare, o prioritate în această direcție”, a  transmis primarul municipiului Lupeni,  Lucian Resmeriță.

Elena Dragomir

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: