Set de recomandări de sănătate publică elaborate de Institutul Național de Sănătate Publică

           Specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică au elaborat un set de recomandări de sănătate publică privind măsurile generale de relaxare a restricțiilor impuse de starea de urgență pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS COV 2. În vederea limitării evoluției cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus, măsurile de prevenire sunt adresate mai multor domenii de activitate.

Toate aceste recomandări au în vedere reluarea activităților suspendate, cu riscuri cât mai scăzute de transmitere a infecției, precizează reprezentanții Institutului.

Entitățile cu responsabilități de reglementare în domeniile specifice de activitate pot emite proceduri sau reguli proprii aplicabile acestora pornind de la recomandările generale mai sus amintite. Documentul nu reprezintă un plan de reluare a activităților suspendate prin acte normative sau alte măsuri administrative emise/luate de autorități. INSP are în lucru documente similare privind alte domenii afectate de măsuri.”, precizează reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică.

Recomandări privind funcționarea unităților de cazare în regim hotelier

În contextul epidemiologic actual, având în vedere faptul că serviciile hoteliere de cazare nu au fost suspendate în perioada stării de urgență, dar acestea nu au funcționat datorită lipsei de clienți ca urmarea restricțiilor de circulație și având în vedere că în perioada următoare hotelurile pot oferi aceste servicii de cazare, însa nu în scop turistic, ci pentru motive precum deplasări în interes profesional, mentenanță, etc., în vederea protejării starii de sănătate a populației, se recomandă următoarele:

  1. Hotelurile, prin specificul activitatii, sunt locuri în care oaspeții locuiesc temporar într-un spațiu restrâns, în care există un grad ridicat de interacțiune între oaspeți și angajați.
  2. Aspectele care trebuie avute în vedere în mod deosebit sunt: cazarea oaspeților, alături de serviciile implicite  (alimente și băuturi, curățenie, organizarea activităților etc.), și interacțiunile specifice acestor unități (oaspeți-oaspeți, personal-oaspeți și personal-personal).
  3. Fiecare membru al personalului trebuie să respecte cu strictețe măsurile de bază pentru protejarea împotriva COVID-19, cum ar fi igiena mâinilor, distanțarea fizică, evitarea atingerii ochilor, nasului și a gurii, respectarea igienei respiratorii, și respectarea recomandărilor de a rămâne acasă și de a solicita asistență medicală, dacă au simptome specifice bolii.
  4. Conducerea unității trebuie să adopte o atitudine responsabilă.
  5. Echipa de management ar trebui să dezvolte un plan de acțiune adaptat situației și să-l pună în aplicare în conformitate cu recomandările autorităților locale și naționale de sănătate publică, având ca scop prevenirea cazurilor, gestionarea eficientă a cazurilor, și atenuarea impactului în rândul clienților și al personalului.
  6. Echipa de management ar trebui să dispună de suficiente resurse umane și economice pentru a asigura implementarea rapidă și eficientă a planului de acțiune.
  7. Planul de acțiune poate fi evaluat zilnic sau ori de câte ori este nevoie și acesta poate cuprinde/se poate referi, la următoarele:
  8. a) Optimizarea comunicării între conducere și personal, pentru a pre-defini o politică de informare a oaspeților, dar și pentru a furniza și obține rapid informații cu privire la incidentele care pot apărea în unitatea de cazare și pentru a cunoaște starea situației în orice moment.
  9. b) Optimizarea comunicării între conducere și client, prin postere informative pentru a crește impactul mesajelor cheie în rândul oaspeților, inclusiv promovarea  igienei mâinilor (spălarea pe mâini timp de cel puțin 20  de secunde, pe toate părțile  mâinii), și igiena respiratorie. De asemenea, personalul de la recepție trebuie să fie suficient de bine informat cu privire la COVID-19, astfel încât să își poată îndeplini sarcinile în condiții de siguranță și să poată preveni o posibilă transmitere a COVID-19 în cadrul unității. Acesta trebuie să fie în măsură informeze oaspeții cu privire la politica unității în materie de măsuri preventive adoptate sau alte servicii ce pot fi solicitate de oaspeți (de exemplu, servicii medicale și farmaceutice disponibile în zonă sau în  unitate). În plus, acesta ar trebui să sfătuiască oaspeții cu simptome respiratorii să stea în camerele lor până când vor fi consultați de către un medic – conducerea se va ocupa imediat de aceasta – și să poată oferi recomandări de igienă de bază, dacă este nevoie. Personalul de la recepție, trebuie să asigure accesul la informații oficiale, actualizate, cu privire la călătoriile către și dinspre țările sau zonele cu transmitere (COVID-19).
  10. c) Se va stabili de către echipa de management politica de ocupare a camerelor, privind persoanele însoțitoare, în situația în care există un caz suspectat de COVID-19. Cea mai recentă definiție a cazului suspectat de COVID-19 poate fi accesată pe site-ul INSP. Pentru astfel de cazuri, în cadrul recepției, trebuie să fie disponibile imediat numerele de telefon ale direcției de sănătate publică județene/a municipiului București, pentru a putea fi utilizate ori de câte ori există posibilitatea ca un oaspete să fie bolnav.
  11. d) În cadrul recepției trebuie să existe o trusă medicală care să conțină:

– Dezinfectant/șervețele cu efect antibacterian pentru curățarea suprafețelor (șervețele).

– Măști pentru față/ochi (separate sau combinate, scut facial, ochelari de protecție). Trebuie menționat că măștile faciale de unică folosință pot fi utilizate o singură dată (consultați Recomandările privind utilizarea măștii)

– Mănuși (de unică folosință)

– Șorț de protecție (de unică folosință)

– Halat medical lung, cu mâneci lungi

– Sac de unică folosință pentru deșeuri (pericol biologic)

  1. e) Se vor promova măsurile de distanțare socială, curățarea mâinilor și igiena respiratorie.
  2. f) Principalele măsuri de prevenire a transmiterii de COVID-19 sunt distanțarea socială și efectuarea frecventă a igienei mâinilor și respectarea igienei respiratorii. Aceste măsuri ar trebui reamintite oaspeților, ca o formă de ospitalitate, deși probabil aceștia sunt deja familiarizați cu ele.
  3. g) Distanțarea socială presupune abținerea de la îmbrățișare, pupat sau strângerea mâinilor în cadrul interacțiunilor cu oaspeții, dar și cu personalul. Aceasta presupune menținerea unei distanțe de cel puțin 1 m și evitarea oricărei persoane care tușește sau strănută.
  4. h) Igiena mâinilor înseamnă spălarea mâinilor în mod regulat și riguros cu un dezinfectant de mâini pe bază de alcool, sau spălarea lor cu apă și săpun. De asemenea, înseamnă și evitarea atingerii ochilor, nasului și a gurii. Se recomandă dezinfectarea mâinilor după orice schimb de obiecte (bani, carduri de credit) cu oaspeții.
  5. i) Igiena respiratorie înseamnă acoperirea gurii și a nasului cu pliul cotului sau cu un șervețel, atunci când tușiți sau strănutați. Șervețelul utilizat trebuie aruncat imediat într-un coș de gunoi cu capac.
  6. j) Se recomandă monitorizarea oaspeților din unitate, care pot fi bolnavi, dar cu respectarea reglementărilor privind protecția datelor cu caracter personal și a dreptului la viața privată și confidențialitate. Personalul de la recepție ar trebui să înregistreze toate incidentele relevante pe care le constată, cum ar fi cererile pentru consultații medicale. Aceste informații vor ajuta oaspeții, prin: recomandări adecvate, facilitarea depistării din timp și gestionarea rapidă a cazurilor suspectate, împreună cu autoritățile sanitare locale.
  7. k) Personalul de la recepție trebuie să aibă o abordare discretă în privința acestor informații, și ar trebui să asigure faptul că doar conducerea și serviciile medicale vor evalua situația și vor lua deciziile corespunzătoare.
  8. l) Vor fi asigurate serviciile tehnice și de mentenanță conform reglementărilor în vigoare (aprovizionare cu apă, ventilație; iluminat etc). Se va verifica existența suficientă de săpun și soluții dezinfectante. Atât pe holuri cât și în fiecare cameră se vor monta dozatoare cu dezinfectant.

Măsuri de restricționare temporară a unor tipuri de activități

  1. a) Nu vor funcționa într-o primă etapă restaurantele, barurile, cafenelele și cofetăriile din incinta hotelului. Servirea mesei se va face în regim room service. Este preferabil să se folosească tacâmuri și veselă de unică folosință.
  2. b) Locurile de joacă special destinate copiilor vor fi închise.
  3. c) Locurile special amenajate pentru fitness, saune; piscină interioară etc, din incinta hotelurilor, în această primă etapă, rămân închise.
  4. d) Spălarea și dezinfecția suprafețelor din camere și spații comune, se va face mai frecvent  decât  de obicei,  cu  soluții  speciale  biocide,  avizate  de  către MS  în scopul  acesta.

În  cazul  în  care,  în  cadrul  hotelului, în  rândul  personalului  sau oaspeților  apare un caz  confirmat   de COVID-19, în urma anchetei epidemiologice desfășurată de  către  DSP  teritorial, activitatea hotelului va  fi închisă  până  la  asigurarea  dezinfecției  tuturor  spațiilor  sub  recomandarea și supravegherea DSP teritoriale.

  1. e) Folosirea lifturilor va fi făcută doar dacă este strict necesar și numai de către cel mult două persoane o dată, care vor purta măști de protecție în tot timpul folosirii liftului. Este recomandabil ca cele două persoane să fie din aceeași familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: