Sancţiuni pentru transportatorii de mare tonaj

            Pentru a stopa deteriorarea drumurilor județene intens folosite de transportatorii de mare tonaj, conducerea Consiliului Județean Hunedoara a decis intensificarea controalelor în teren.

Serviciul Autoritate Județeană de Transport (SAJT) din cadrul Consiliului Județean (CJ) Hunedoara împreună cu reprezentanții Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara s-au aflat și astăzi, 29 aprilie 2020, în teren pentru a efectua controale în traficul rutier pentru a verifica respectarea legislației în vigoare în aria de competență.

În punctul de control stabilit pe DJ 706A, pe raza localității Ilia, au fost aplicate două sancțiuni pentru refuzul conducătorilor auto de a supune vehiculul verificării prin cântărire, contravenție prevăzută de Ordonanța nr. 43/1997, în valoare de 3.000 de lei fiecare.

Reamintim că, potrivit prevederilor Ordonanței nr. 43/1997, refuzul de a supune vehiculul verificării prin cântărire şi/sau măsurare a dimensiunilor, refuzul de a însoţi vehiculul personalului cu atribuţii de control în vederea cântăririi şi/sau măsurării dimensiunilor transportului, precum şi refuzul de a prezenta personalului cu atribuţii de control documentele privind transportul, cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, aplicată conducătorului auto.(R.S.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: