Echipa de rugby Ştiinţa Petroşani va participa la Turneul de Rugby în 7 care va debuta la finele acestei săptămâni, la Bucureşti, în ciuda faptului că aceasta se confruntă cu mari probleme financiare. Fostă campioană naţională la rugby în 7, gruparea pregătită de Alexandru Lupu îşi propune să demonstreze că este printre echipele de top la acest tip de rugby.
„Noi sperăm să mergem la competiţie, pentru că ne-am făcut planuri pentru acest turneu şi ar fi nemaipomenit pentru noi să ne clasăm în primele trei echipe, dar va fi greu. Ne luptăm cu echipe bine pregătite din toate punctele de vedere”, a spus tehnicianul Alexandru Lupu.
Lotul Ştiinţei va fi format din: Mirel Popescu, Vlad Toma, Vlad Lăcătuşu, Andrei Borz, Marian Nasatasiei, Marcel Paraipan, Adrian Mihalachi, Ovidiu Melniciuc, Răzvan Barbu, Remus Zaharescu, Dumitru Timofte, Alexandru Cucoş, Răzvan Bârlădeanu, Raul Vâlceanu. Căpitanul echipei la rugby în 7 va fi Răzvan Barbu. (L.J.)
Lasă un răspuns